Inițial, majoritatea tinerilor sunt foarte încântați de locul de muncă, sunt proactivi și energici, motivați să facă treabă bună și să crească în ochii superiorilor, însă odată cu timpul, strălucirea jobului se estompează, iar motivația și proactivitatea dispar.
Ce conduce spre acest lucru?
În primul rând, modul în care tânăra generație se raportează la locul de muncă este foarte diferit. Angajații din ziua de astăzi nu mai țin neapărat să aibă același job pentru toată viața, ba dimpotrivă, potrivit studiilor aceștia își schimbă locul de muncă la fiecare doi ani, ajungând să aibă între 15-20 de joburi pe parcursul vieții.
Această diferență dintre generații se simte tot mai intens, mai ales datorită faptului că tinerii adulți au alte nevoi în raport cu jobul. Aceștia își doresc un program mai flexibil, concedii mai lungi, un mediu plăcut, și nu mai sunt motivați doar de salariu.
Potrivit studiului realizat de Hipo.ro, în ceea ce privește gradul de mulțumire al angajaților români, 53% se declară mulțumiți de locul actual de muncă, iar 13% se declară foarte mulțumiți.
5 motive care te pot determina să-ţi schimbi locul de muncă
1.Salarizarea sub așteptările inițiale
Unul dintre principalele motive pentru care angajații iau în calcul schimbarea jobului este nemulțumirea față de partea salarială (30%). Prioritizarea acestui aspect este rezultatul unei gândiri a situației pe termen scurt, caracteristică îndeosebi tinerilor și nu persoanelor care își doresc neapărat o carieră sau o evoluție pe scara profesională. Acest criteriu poate fi unul destul de delicat, deoarece cei care se lasă conduși de mirajul unui salariu mare, pot pierde din vedere multiple aspecte care sunt mai importante decât cele financiare.