Atunci cand nimeni nu mai crede ca pe baza unui model de oras se pot dezvolta versiuni care mai de care mai traznite, tunerii - acei baieti dementi care iau o masina si o transforma in avion pe patru roti- ne pun in garda si ne arata ca imposibilul exista. De aceasta data, in centrul atentiei stau un exemplar al dragalasului Smart Fortwo Cabrio si compania germana Koenigseder, care impreuna au scos la iveala o versiune "Widebody" a cunoscutului citycar german.
Koenigseder a coborat suspensiile lui Fortwo cu trei centimetri - adica masina e ceva mai joasa, l-au dotat pe acesta cu amortizoare Eibach -adica Fortwo a devenit ceva mai teapan - si i-au instalat un set de jante de 17 inch pe care pneurile se observa cu greu - adica modelul s-a transformat intr-unul sportiv.
Amanuntul important in tot acest peisaj este insa imprimeul floral de pe caroserie, acesta fiind indiciul caracterului ecologic pe care germani i l-au impus lui Fortwo Widebody. Printre elementele de baza ale acestui caracter se afla covorasele interioare, create dintr-un material 100% reciclabil.