Atunci cand o camera web este singura care te aduce mai aproape de rudele sau prietenii aflati la distanta, o camera web care filmeaza in 3D poate reprezenta o schimbare in bine. Minoru este primul webcam care filmeaza tridimensional, este mic, se conecteaza la PC prin USB si dupa instalarea software-ului, prietenii tai aflati la distanta se pot bucura de vizita virtuala pe care le-o faci. Au nevoie doar de o pereche de ochelari speciali, cu o lentila albastra (cyan) si una rosie.
In japoneza, "minoru" inseamna realitate.
Odata conectat la computer, cei doi "ochi" ai lui Minoru se vor deschide si va incepe sa filmeze. Pentru a crea imagini tridimensionale, este necesara suprapunerea a doua imagini filmate din unghiuri putin diferite, la fel cum si ochii preiau doua imagini, iar creierul nostru le suprapune. Insa pentru a vedea filmele realizate in 3D, avem nevoie de ochelarii speciali, care "dicteaza" ochiului sa vada numai ceea ce s-a filmat cu obiectivul stang sau drept.
Camera web 3D Minoru nu este inca disponibila in Romania, dar poate fi cumparata online din mai multe magazine din Europa. Pretul sau este de 80 de euro.