LG Electronics a lansat pe piata din Romania primul televizor LCD FULL HD cu tehnologie 3D, modelul LD920. Televizorul LD920 incorporeaza cele mai noi tehnologii de vizionare a continutului 3D, iar filtrul polarizant de pe suprafata ecranului faciliteaza vizionarea continutului 3D astfel incat, cu ajutorul ochelarilor polarizanti, fiecare ochi vede doar imaginile care ii sunt dedicate.
In viitorul apropiat, functia 3D va fi incorporata intr-un numar cat mai mare de produse audio-video, televizoare si playere LG, din diverse categorii de pret.
Televizorul LD920 are diagonala de 47 inch si este deja disponibil in magazinele de specialitate la un pret recomandat de 2.000 de euro. Player-ul Blu-ray 3D model BX580, lansat odata cu noul televizor 3D, va fi disponibil la un pret de 300 de euro.
Prin tehnologia Smart Energy Saving, consumul de energie este considerabil redus fara a fi afectata calitatea imaginii. Prin tehnologia TruMotion 200 Hz dispare senzatia de distorsionare a imaginilor, oferind astfel utilizatorilor posibilitatea de a urmari filme de actiune cu secvente rapide si programele de sport preferate, beneficiind de cea mai buna calitate a imaginii.
Modelul LD920 ofera si conexiune USB 2.0, compatibila cu FAT si NTFS, si suporta astfel formatele JPG, MP3, DivX si DivX HD. In functie de fisierul care este vizualizat, utilizatorii pot selecta limba dorita si pot afisa sau nu subtitrarea in limba respectiva.
Specificatii tehnice ale televizorului LD920
- 3D TV
- Full HD 1080p
- TruMotion 200Hz
- Picture Wizard II
- Grosime redusa si rama ingusta
- Gradatia culorilor
- Boxe invizibile (10W + 10W)
- Clear Voice II
- USB 2.0 (DivX dHD, MP3, JPEG)
- HDMI SIMPLINK
- Intelligent Sensor
- Smart Energy Saving Plus
- Ochelarii 3D sunt inclusi in accesoriile televizorului
Televizorul 3D este comercializat in reteaua de magazine MediaGalaxy.