Alfa Romeo 8C Spider, o decapotabila exclusivista

Alfa Romeo va lansa pe piata un numar de 500 de exemplare ale exclusivistului model auto 8C Spider.

Alfa Romeo a pregatit pentru Salonul Auto de la Geneva o noua bijuterie in materie de automobile. Vorbim despre decapotabila 8C Spider.  Compania auto italiana va comercializa doar 500 de exemplare ale acestui superb model.

Astfel, putem, spune ca un Alfa Romeo 8C Spider poate fi la fel de greu de achizitionat ca o poseta Prada sau o rochie Balenciaga.  Aspectul agresiv al designului exterior este perfect justificabil in conditiile in care sub capota lui Alfa Romeo 8C Spider se ascunde o forta incredibila: 450 cai putere.

 

Italienii nu au dezvaluit inca pretul noului 8C Spider, dar dupa toate probabilitatile decapotabila se anunta una dintre cele mai scumpe de pe piata. Vocile din lumea auto  vehiculeaza suma de 200.000 de euro pentru acest automobil dedicat zilelor frumoase si insorite.