Desi lansat pe piata in luna mai a anului 2007, playerul YP K3 de la Samsung este inca unul "trendy". Cu o grosime de numai sapte milimetri, acesta cantareste 50 de grame si are dimensiunile de 94 x 46 milimetri.
K3 este disponibil in trei variante: cu memorie de 1 GB, 2 GB sau 4 GB, toate de un negru elegant, cu margini argintii. Playerul are un singur buton - cel de pornire si oprire, care functioneaza si pentru blocare, restul comenzilor fiind efectuate cu ajutorul ecranului tactil ce ascunde sapte "butoane" formate din led-uri albe si albastre, care, la o simpla atingere, se aprind.
YP-K3 permite si stocarea de fotografii digitale, care pot fi accesate cu aplicatia JPEG - Viewer. Astfel, pe langa muzica preferata, poti avea tot timpul cu tine si un mic (sau mai mare, nu te opreste nimeni) album foto.
Singurul punct slab al acestui player este faptul ca melodiile si fotografiile se copiaza cu ajutorul unui program numit Samsung Media Studio si care seamana cu soft-ul pe care-l foloseste orice iPod. Alte playere permit stocarea datelor la fel ca pe orice memorie flash, insa pentru K3 de la Samsung este nevoie de Samsung Media Studio, care este inclus pe un CD pe care il primesti odata cu playerul.
Un lucru bun - sau foarte bun - este faptul ca playerul are si radio FM, iar daca te plictisesti de muzica ta sau, pur si simplu, vrei sa asculti stirile, poti oricand sa asculti un post de radio.
Un player elegant, subtire, cu o autonomie de 25 de ore si suficient spatiu de stocare, K3 de la Samsung este, asa cum il recomanda si producatorul, "o felie de incantare digitala".