Sunt convinsa ca stii ce este un iPhone, chiar daca Apple nu a platit difuzarea vreunui spot publicitar in Romania, la evenimentul de lansare a celui mai asteptat telefon din istorie. Nici nu a fost nevoie de publicitate platita, pentru ca fanii brandului Apple au facut-o singuri si gratis.
Au existat - si inca mai exista - oameni atat de pasionati (hai sa nu fim rai, desi termenul e destul de bland) de ceea ce promitea sa fie iPhone-ul, incat au asteptat zile intregi la cozi in fata magazinelor care urmau sa comercializeze acest telefon.
Acum, se asteapta cu sufletul la gura noul iPhone 3G, al carui pret incepe de la 200 de dolari. Mai bun si de doua ori mai ieftin? Se pare ca da.
Dar hai sa vedem ce stie sa faca noul iPhone 3G. Apple il lauda ca fiind un produs de tip 3 in 1: telefon revolutionar, iPod si "Internet device", oferind posibilitatea de conectare la Internet cu viteze mai rapide (de 2,4 ori mai rapid decat folosind tehnologia EDGE).
Durata de viata a bateriei este de cinci ore, iar marimea ecranului tactil, de 3,5 inch. Dimensiunile aparatului sunt de 115,5 x 62,1 mm, cu o grosime de 12,3 mm. iPhone cantareste 133 de grame.
iPhone este disponibil, din 11 iulie, in 24 de tari, iar in Romania si alte 49 de tari, va fi lansat "in curand". La noi, iPhone 3G va putea fi cumparat din magazinele Orange.