HitMeLater - loveste-ma mai tarziu cu mesajul ala!

Cum ar fi sa ai butonul magic de "snooze" la e-mail? Multa lume il foloseste la telefonul mobil: este butonul pe care il apesi daca nu vrei sa te trezesti chiar atunci cand suna alarma.

Cum ar fi sa ai butonul magic de "snooze" la e-mail? Multa lume il foloseste la telefonul mobil: este butonul pe care il apesi daca nu vrei sa te trezesti chiar atunci cand suna alarma. Ai mai vrea sa dormi cinci minute. De fapt, ai mai vrea sa dormi toata ziua, dar, la un moment dat, trebuie sa te trezesti si sa mergi la serviciu, nu?

Avantajul e-mailului este ca nu trebuie sa-i raspunzi imediat persoanei care ti l-a trimis. Dar ce te faci daca primesti o droaie de mesaje de care nu ai timp sa te ocupi? Ele continua sa-ti umple inbox-ul tocmai in ziua cea mai incarcata a saptamanii si tu stii ca nu vei apuca sa le rezolvi pe toate.



De curand, s-a lansat un website care functioneaza ca un buton de snooze pentru e-mailuri. Sa zicem ca este miercuri si ai primit un mail important, la care nu ai timp sa raspunzi. Sau trebuie sa raspunzi peste trei zile, nici mai devreme, nici mai tarziu. Cum faci sa nu uiti de el? Il forwardezi (adica il trimiti mai departe) la adresa de mail saturday@hitmelater.com si gata. Serverul de la hitmelater iti va retrimite acelasi mesaj peste trei zile, adica sambata.

Daca ai nevoie sa-ti amintesti de acel mesaj peste exact sapte ore, il trimiti la 7@hitmelater.com si il primesti inapoi peste sapte ore.
Poti trimite mesajele la adrese care sa contina orice numar (1 inseamna o ora, 24 inseamna ca il vei primi inapoi peste 24 de ore, 72 inseamna 72 de ore si asa mai departe) sau oricare din zilele saptamanii, bineinteles, in limba engleza (luni este Monday, marti - Tuesday, miercuri - Wednesday, joi - Thursday, vineri - Friday, sambata - Saturday si duminica - Sunday).

Acest serviciu este gratuit, si pentru a-l folosi nu este nevoie de inregistrarea prealabila. Mesajele sunt stocate pe un server securizat si creatorii site-ului ne asigura ca nimeni nu citeste aceste mesaje in afara de noi.
Serviciul oferit de HitMeLater.com este foarte util pentru persoanele ocupate, dar mai ales pentru uituci. Totul e sa nu uiti pana si adresa la care trebuie trimis mesajul!