Asus Airo, notebook cu tastatura culisanta

Asus a prezentat, la Consumer Electronics Show (CES) din acest an, un model de notebook revolutionar. Pe atunci, adica in urma cu doar doua luni, Asus Airo era doar un concept care urma sa fie produs in serie.

Asus a prezentat, la Consumer Electronics Show (CES) din acest an, un model de notebook revolutionar. Pe atunci, adica in urma cu doar doua luni, Asus Airo era doar un concept care urma sa fie produs in serie. Acum, oficialii Asus au anuntat ca Airo va fi pus in vanzare in toamna acestui an.

Unicitatea modelului Asus Airo consta in tastatura culisanta a acestuia. Atunci cand notebook-ul este deschis, tastatura se "retrage" inspre ecranul notebook-ului, permitand utilizatorului o mai buna manevrare a sa, datorita spatiului care se elibereaza.



Astfel, tastatura lasa loc incheieturii mainii. Odata notebook-ul inchis, tastatura revine in pozitia initiala. Ridicarea tastaturii permite si o mai buna racire a componentelor, eliminand necesitatea unui ventilator.

Conceptul de notebook impaturit/despaturit a fost dezvoltat pentru Asus de mai multe grupuri de designeri din Franta, Italia si Coreea. Pretul pe care il vom plati, la lansarea sa, in luna septembrie sau octombrie, pentru acest notebook va fi cuprins intre 1.000 si 1.500 de dolari.