Acest articol este despre a spune "da" unor experiente noi, despre care poate nu credeam ca ne vor face placere. Si o sa incep prin experienta de a fi singure cu noi, din cand in cand. Vorbesc despre singuratate, ca moment in care iti iei portia de «tine»: timpul pentru meditatie, pentru a te regasi, sau pentru a te gasi, in sfarsit. Uneori noua, femeilor, ne este teama de astfel de momente.
Andrei Plesu scria despre munca si daunele ei colaterale : «lipsa de timp suspenda, treptat, cel putin doua dintre componentele decisive ale unei existente depline : singuratatea si ragazul». Va e cunoscut, poate, ca, in zilele noastre, toata lumea spune ca nu ai timp sa te opresti si sa te relaxezi, daca vrei sa ajungi in varf. Parca si vacantele le facem contra cronometru, pentru ca avem putin timp, vrem sa vizitam tot ce scrie in ghidul turistic ca trebuie vizitat, etc.
Experienta multor oameni de succes arata insa ca, abia atunci cand iti iei putin timp sa te (re)gasesti, abia atunci stii daca esti pe drumul cel bun, pentru a atinge varful tau.
Timpul este, mai nou, copacul dupa care ne ascundem pentru a ne scuza pentru majoritatea lucrurilor facute pe jumatate, amanate sau nefacute : nu avem timp sa mergem la coafor, la teatru, sa ascultam ceea ce ne spun parintii, sa pregatim micul dejun persoanei iubite, sa citim povesti copiilor, sa ne uitam in sufletul nostru si sa vedem de ce ii este sete, sa vizitam un oras si sa ne conectam cu ceea ce ne place noua la el, nu la ceea ce a placut altora.Va invit, asadar, sa spuneti "da" plecarii in regasirea voastra.
Doar cu o astfel de ocazie poti afla si realiza ca esti cea mai norocoasa persoana de pe pamant. Ca, desi uneori tinzi sa iti pui dopuri in urechi, sa nu vrei sa auzi ce inima iti striga… o auzi pana la urma.
De exemplu, alege "unul dintre cele mai romantice orase ale lumii", oricare iti este drag, si incearca sa te plimbi singura pe strazi.
Fa aceasta excursie cu tine. Vei intelege atunci, cand iti auzi doar propria voce, ca tot ceea ce ti se intampla este minunat ! Iar ceea ce trebuie sa se intample, se intampla. Cand te opui, te incrunti in fata mersului lucrurilor, simti ca tot ce ti se intampla este trist, nedrept.Citeam despre faptul ca omul este singurul responsabil pentru destinul lui ; este singur responsabil mai ales de fericirea lui. Dar, ca sa stii ce anume te face fericita, trebuie sa asculti ce anume inima, sufletul tau iti spun.
Timpul tau cu tine este timpul tau de eliberare. Si de regasire. Mi-am dat seama ca cei mai multi dintre noi ne pierdem noi de noi insine in aceasta viata. Si ca ne e teama sa pornim in cautatea noastra. Pentru ca, cel mai adesea, ne sperie ce gasim: poate un artist, in loc de expert contabil, poate un scriitor, in loc de Chief Information Officer, poate un voluntar pentru a salva viata a 20 de copii, in loc de mama unui copil, poate un calator in jurul lumii in loc de director general, poate un catarator in locul unui doctor.
Fii pregatita ca, atunci cand incepi dialogul cu tine, sa nu iti placa ce simti si ce auzi.
Se intampla ca situatii, persoane, temeri, suferinte, fapte din trecut, incrancenari pentru viitor, vise care nu sunt ale noastre, sa se incolaceasca pe manerele sufletului tau de mult timp… Usor, usor insa vei invata sa le ajuti sa se desprinda. Cand s-au sfaramat toate, sufletul tau e curat, gata sa primeasca bucurii, ca o casa curata, primavara.Barbara Berger spunea in cartea ei « Calea spre putere » ca trebuie sa te deschizi pentru a primi ceea ce este mai bun pentru tine de la Univers.
Dar cum o vorba spune «nu iti dori sa primesti atat cat poti duce», inseamna si ca poti duce (aproape) orice pentru a primi bucuria.
Tu la ce ai vrea sa spui "da", dar iti este teama?