Începând din orele amiezii şi mai ales pe parcursul nopţii, nebulozitatea se va accentua treptat în regiunile vestice, nord-vestice şi centrale, unde pe arii din ce în ce mai extinse vor fi averse, izolat mai însemnate cantitativ, anunţă ANM, citată de Mediafax.
Izolat vor fi descărcări electrice şi condiţii de grindină. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte şi în nord-vest.
LA MUNTE
Vremea va fi normală din punct de vedere termic. În timpul zilei vor fi unele înnorări şi, pe arii restrânse, cu precădere în Carpaţii Meridionali, vor fi ploi slabe, de scurtă durată. În a doua parte a nopţii, nebulozitatea se va accentua treptat dinspre vest şi pe arii extinse se vor semnala averse, izolat mai însemnate cantitativ. Izolat vor fi descărcări electrice şi condiţii de grindină. Vântul va avea intensificări trecătoare.
LA MARE
Vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în timpul zilei, dar şansele de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări izolate. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17 şi 19 de grade, iar cele minime între 11 şi 12 grade.