Vineri, 6 octombrie 2017, Noaptea Albă a Galeriilor continuă extinderea hărții artei contemporane pe plan artistic local și internațional

O nouă ediție a Nopții Albe a Galeriilor – NAG va avea loc vineri 6 octombrie 2017, începând cu orele 19:00 și până la ora 03:00 în galerii de artă, spații alternative, huburi creative și ateliere de artist din 12 orașe din România: București, Arad, Baia Mare, Brașov, Cluj Napoca, Craiova, Iași, Petrila, Reșița, Sibiu, Târgu Mureș și Timișoara.

Expoziția - focus NAG 2017
Petrila va face parte din programul NAG începând cu acest an în mod excepțional datorită proiectelor culturale realizate prin efortul susținut din ultimii zece ani a unui colectiv de artiști, arhitecți, scriitori, poeți, muzicieni și actori ale căror intervenții au salvat de la demolare unul dintre cele mai importante monumente de patrimoniu industrial din România - mina Petrila.


Cu această ocazie specială, anul acesta va avea loc Expoziția - focus NAG Petrila în București.
“O călătorie spre buricul pământului”
6 octombrie - 05 noiembrie 2017
Încăperile Rezidenței BRD Scena 9 vor găzdui timp de o lună instalații și intervenții în al căror traseu publicul va descoperi fragmente din trei muzee unice: Muzeul Mamei, Muzeul Instalatorului Român și Colonia Literară Petrila (Casa memorială I.

D. Sîrbu), o expoziție care va putea fi vizionată doar la lumina lanternei sau o arhivă impresionantă de fotografie cuprinsă în structura unei instalații interactive. “O călătorie spre buricul pământului” este o expoziție coordonată curatorial de artistul Ion Barbu, ale cărui intervenții vor fi completate de invitații săi: Mihai Barbu, Cătălin Crețu și Andrei Dăscălescu.


Pentru publicul NAG din București, expoziția focus de la Rezidența BRD Scena 9 va prezenta timp de o lună un program dinamic de evenimente, tururi ghidate pentru diferite categorii de public, ateliere pentru copii, vizionări și discuții cu invitați. Scopul expozițiilor focus NAG este acela de a marca introducerea unui oraș nou în harta evenimentului și familiarizarea unor categorii de public cât mai diverse cu fenomenul culturii contemporane din România.

    

Invitați străini la NAG
Asociația Ephemair are plăcerea de a anunța continuarea în acest an a programului “Search & Research RO”, inițiat cu ocazia NAG 2016, prin care invită un grup de specialiști străini din domeniul artei contemporane să cerceteze și să descopere scena culturală locală. Pentru ediția NAG 2017, “Search & Research RO“ este realizat în colaborare cu programul de rezidențe curatoriale ARC Bucharest, iar invitații sunt: Miguel Amado – Middlesbrough, Anglia – Senior Curator la Middlesbrough Institute of Modern Art, Anglia; Geir Haraldseth – Stavanger, Norvegia - Director la Rogaland Kunstsenter (Rogaland Contemporary Art Centre (RCA); Gabi Scardi – Milano, Italia - curator și critic de artă; Evelyn Simons – Bruxelles, Belgia - curator, cercetătoare, scriitoare și coordonatoare de proiecte la CAB – un centru privat non-profit de artă contemporană din Bruxelles și Stefan Vicedom – Frankfurt, Germania - curator, cercetător asociat în arta contemporană la Städel Museum din Frankfurt.
Programul de o săptămână al “Search & Research RO“ va include un tur intensiv de vizitare a instituțiilor, galeriilor și inițiativelor participante în programul NAG București, o călătorie de cercetare în Timișoara și Arad și o serie de vizite în studiourile de artiști în București.
Programul se va încheia cu participarea invitaților la o discuție cu publicul moderată de Dragoș Olea - membru al colectivului de artiști APPARATUS 22 și consultant ARC Bucharest - care va avea loc la data de 10 Octombrie, la Rezidenta BRD Scena9 din București.

Programul NAG Național inițiat și coordonat de Asociația Ephemair este dezvoltat în orașele participante de către partenerii săi locali.

Facebook Event: https://www.facebook.com/events/296979117446992/