Locul straniu descoperit în 2014 cu un robot subacvatic la o adâncime de 1.000 de metri a fost denumit de cercetători "piscina disperării". Acum savanţii au revenit acolo pentru a realiza primele imagini de înaltă rezoluţie pentru a vedea cum se adaptează microorganismele la aceste condiţii extrem de dificile, în încercarea a afla ce şanse sunt să descoperim viaţă pe alte planete, relatează Daily Mail.
Lacul de pe fundul oceanului are o circumferinţă de 30 de metri şi o adâncime de 3,65 metri şi i se spune "jacuzzi" pentru că acolo apa e caldă (19 grade Celsius), dar salinitatea şi concetraţia de metan sunt foarte ridicate.
"E unul dintre cele mai uimitoare lucruri care se pot vedea în adâncuri. Cobori pe fundul oceanului şi priveşti un lac sau un râu. Pare ceva din altă lume", a declarat pentru Discovery News Erik Cordes, profesor asociat de biologie la Temple University, cel care a descoperit împreună cu mai mulţi colegi acest loc.
Savanţii spun că salinitatea acestui lac este letală şi pentru om, în apele acestuia supravieţuind doar câteva mcroorganisme adaptate la condiţiile vitrege.
Potrivit echipei de cercetare, în urmă cu aproximativ 200-145,5 milioane de ani, în regiune se găsea o mare puţin adâncă locul în care acum se află Golful Mexicului. O placă tectonică a continuat să avanseze, iar această mare a fost izolată de restul oceanului. În atmosfera caldă din acea perioadă, întinderea de apă a început să se evapore, lăsând în urmă o întindere imensă de sare. Aceasta a fost apoi inundată după ce oceanele s-au legat între ele, dar unele straturi de sare, cu o suprafaţă de mai mulţi kilometri, au fost acoperite de sedimente.
Sub presiunea apei adânci, unele dintre rezervele de sare au fost împinse spre fundul oceanului. Sarea a intrat în contact cu apa şi s-a dizolvat, formând cruste rotunde, în care apa are o salinitate extremă, explică cercetătorii.
În plus, analizele preliminare au indicat că lacul de sub ocean este suprasaturat cu metan, ceea ce explică moartea aproape instantanee a vietăţilor care ajung acolo. De altfel, robotul subacvatic a surprins un peşte care pătrunde în apele letale şi, după câteva zbateri inutile, acesta moare.