Victoria Beckham și Meghan Markle, la cuțite. Vrajba dintre ele, pornită de la... bârfe

Prietenia apropiată dintre Meghan Markle și Victoria Beckham s-a „încheiat”, deoarece ea își „adoră” noii vecini și vrea să-i dea uitării pe cei vechi.
Se spune că Meghan Markle a rupt legăturile cu Victoria și David Beckham după ce a devenit suspicioasă că aceștia s-ar fi putut fi în spatele mai multor povești divulgate cu privire la ea și la Harry.


Meghan îi scoate pe Victoria și David din cercul ei de prieteni


Astfel, se pare că Meghan Markle „trece mai departe” și dă uitării prietenia ei cu David și Victoria Beckham și decide să scoată perechea celebră din cercul ei restrâns de prieteni.

Ducesa de Sussex îi eticheta, anterior, pe Posh și Becks drept unii dintre „prietenii ei cei mai apropiați”, dar se spune că, acum, relația s-a încheiat. Afirmația vine după ce au existat bănuieli că David și Victoria ar fi putut fi în spatele unor povești scurse în presă despre ducii de Sussex.  
David Beckham a spus, referitor la aceste zvonuri, că este „furios”. 
Victoria, fosta componentă a trupei Spice Girls, și David, fost fotbalist la Inter Miami, au primit o invitație la nunta lui Meghan și Harry, în 2018, dar, anul trecut, la nunta fiului lor Brooklyn, cu Nicola Peltz, ducii de Sussex nu au participat.
 


Meghan își caută noi amici
 

 
Acum, se pare că Meghan se apropie din ce în ce mai mult de magnatul cosmeticelor Victoria Jackson, care este vecină cu conacul lor de 11,5 milioane de lire sterline din Montecito.

Soțul Victoriei Jacksom, Bill Guthy, a condus o serie de afaceri profitabile cu mărci de cosmetice lansate de actrița Jennifer Lopez și supermodelul Cindy Crawford.
Mai mult, se pare că Meghan își racolează noi prieteni, hair-stylista Amanda Leone, al cărei salon, din Montecito, se spune că este patronat de Ellen DeGeneres, numărându-se printre ei.
De altfel, personalitatea TV Ellen DeGeneres este cunoscută drept prietenă apropiată a lui Meghan.


Orice împăcare, puțin probabilă

 

Potrivit Daily Mail, o sursă a declarat că, totuși, Meghan a „mers mai departe” cu cercul ei social actual. Aceeași sursă a mai precizat că: "Victoria Jackson este o forță dinamică. Ea este o persoană care și-a construit o afacere, dar a depășit și adversitățile din viața ei privată. Ea și Meghan se aseamănă din multe privințe. Sunt foarte apropiate, se adoră una pe cealaltă".

În privința unei eventuale reconcilieri cu Victoria și David Beckham, sursa a mai adăugat:„orice împăcare acum este atât de puțin probabilă”. 
Se zvonește că distanțarea de Victoria și David nu ar fi unică, ducii de Sussex îndepărtându-se și de un alt cuplu de prieteni: Amal și George Clooney.
Totuși, sursa a mai precizat că există o serie de piloni în grup, ce par de neclintit: „Oprah Winfrey și Gayle King, ambii fiind personalități TV din SUA, au strânse legături de prietenie cu Meghan”.

 
 
Familia Regală se bucură

 

Se zvonește că cele mai recente acțiuni ale lui Meghan și Prințului Harry, din SUA, sunt „încurajatoare” pentru Familia Regală.
Aceasta speră că toată lumea va fi cu ochii pe acțiunile ducilor de Sussex, iar ea va fi scutită de critici suplimentare.
 
Editorul regal al Daily Mail, Rebecca English, a spus că, deși relațiile dintre Harry, tatăl său și fratele său încă „nu sunt bune”, Familia Regală „se simte încurajată de afirmațiile potrivit cărora Harry și Meghan sunt acum hotărâți să se concentreze mai degrabă pe viitor decât pe denigrarea familiei”.
 

1 August 2023