Un elicopter SMURD cu patru persoane la bord s-a prăbuşit, luni după-amiază, în Lacul Siutghiol din judeţul Constanţa, iar la faţa locului au fost trimise echipaje de pompieri, Ambulanţă, Poliţie şi scafandri. Un membru al echipajului a fost resuscitat şi dus la spital, relatează agenția Mediafax.
Asistenta medicală aflată în elicopterul SMURD prăbuşit în Lacul Siutghiol are 38 de ani şi este însărcinată, afirmă prietenul acesteia, care spune că femeia îi dăduse un mesaj pe telefon în care îi spunea că se află în elicopter şi se îndreaptă spre Aeroporul Kogălniceanu.
Între cele patru persoane aflate la bordul elicopterului prăbuşit se află şi o asistenă medicală de la Spitalul Judeţean Constanţa.
Prietenul femeii spune că aceasta este însărcinată şi aflase de curând că va avea un copil.
Bărbatul mai spune că femeia îi dăduse un sms cu puţin timp înainte de prăbuşirea elicopterului, în care îi spunea că se află în aparatul de zbor şi se îndreaptă spre Aeroporul Kogălniceanu, pentru a alimenta cu combustibil.
Prietenul femeii crede că sunt mici şanse ca aceasta să mai fie găsită în viaţă.
Un elicopter SMURD cu patru persoane la bord s-a prăbuşit în Lacul Siutghiol
Trei persoane sunt date dispărute. O femeie, medic, a fost salvată, resuscitată şi dusă la spital. Imagini de la locul accidentului!