Un utilizator al rețelei de socializare Reddit, care își semnează mesajele cu indicativul Karlos, i-a transmis o scrisoare deschisă unei femei pentru a-și cere scuze că a urmat-o îndeaproape, din spate, pe o stradă din Belfast. Conștient că a speriat-o după ce a văzut-o cum încerca, tensionată, să se îndepărteze de el, omul și-a dat seama că ea fost cu inima la gât și a ținut să-i explice ce s-a întâmplat de fapt.
"Am observat momentul în care ți-ai dat seama că ești urmărită după cum ai mărit pasul, cu umerii strânși și telefonul bine strâns în mână", a scris bărbatul care și-a păstrat anonimatul.
Postarea a stârnit un val de reacții, majoritatea pozitive, mulți utilizatori felicitându-l pentru gestul său. Scrisoarea deschisă, intitulată "Fetei pe care am urmărit-o azi cam patru blocuri până la mașina ei", a fost publicată pe Reddit la scurt timp după incident și a devenit virală, relatează Daily Mail.
Autorul a povestit că mergea în direcția opusă femeii când s-a întors brusc și s-a ținut după ea, preț de vreo 30 de metri, ceea ce i-a atras imediat atenția acesteia. A urmat-o până când aceasta a ajuns într-o stradă înfundată pe care ea își lăsase mașina și a privit-o cum pleca.
Posteaza comentariu