Chirilă a precizat că, dacă s-ar afla faţă în faţă cu Klaus Iohannis, i-ar spune: "Oamenii din stradă v-au votat preşedinte şi ei nu simt că, de când aţi fost învestit, le-aţi reprezentat interesele".
Liderul trupei Vama spune pe contul său de Facebook că a fost asaltat de sute de propuneri, pe e-mail, SMS şi în inboxul paginii sale, prin care i se cerea să devină "vocea străzii" la consultările anunţate de Cotroceni cu societatea civilă.
În acest sens, Tudor Chirilă le mulţumeşte celor care s-au gândit că el ar fi potrivit să reprezinte societatea civilă la discuţiile cu preşedintele Iohannis.
Totodată, Tudor Chirilă spune că "strada nu se poate organiza într-un timp atât de scurt astfel încât să se poată constitui într-un organism cu adevărat reprezentativ". "Prin urmare, sunt absolut convins, propunerile care au venit către mine reprezintă doar o parte a întregului", precizează Chirilă.
Potrivit acestuia, "consultările de la Cotroceni sunt inutile". "Preşedintele Johannis este la curent cu ceea ce doreşte strada, revendicările ei circulă deja în diverse forme online, iar cea mai importantă - resetarea întregii clase politice - nu are cum să nu fi ajuns la el. Mai mult decât atât, Cotroceniul nu a anunţat care este obiectul acestor consultări, astfel încât cine merge acolo, chiar dacă ar avea mandatul întregii mişcări de protest, merge complet nepregătit. Dar Johannis ştie că strada vrea ca el să se delimiteze de partidele politice şi să fie cu adevărat de partea celor care vor o altfel de Românie. Invitarea la negocieri presupune că ar exista două entităţi opuse", spune Tudor Chirilă.