Tudor Chirilă a avut dreptate! Autorităţile i-au condamnat la moarte pe unii dintre răniţi


Două tinere îşi fac un selfie în faţa locului unde s-a întâmplat tragedia Foto Mediafax
Dar, surpriză, ieri, 3 decembrie, un articol publicat pe tolo.ro şi apoi preluat de toată presa din România şi distribuit masiv pe Facebook aduce în atenţia opiniei publice mărturia unui medic de la ”Spitalul de Arşi” care spune că unii dintre răniţi au murit din cauza mizeriei din spitale, fiind ucişi de infecţii provocate de bacterii.
”Mulți dintre răniți au murit cu zile. La noi, la Spitalul de Arși, majoritatea au murit cu infecție cu diverși germeni, dintre care cel mai agresiv este piocianicul.
Vorbesc cu certitudine despre Spitalul de Arși, dar știu de la colegi de la alte spitale că situația este asemănătoare”, a declarat un medic ce a dorit să-şi păstreze anonimatul. Ieri, în timpul zilei, purtătorul de cuvânt al instituţiei medicale citate a confirmat declaraţiile doctorului.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod