Procurorii au stabilit că cei trei au violat-o pe fată trei ore şi jumătate. După lăsarea întunericului, au lăsat-o să plece, Brujbeanu cerându-i să meargă înainte, să nu fie văzuţi împreună. Ajunsă în autogară, fata s-a întâlnit cu prietenul ei, căruia i-a povestit ce i s-a întâmplat.
În aceeaşi zi, tânăra a reclamat violul şi a obţinut certificat medico-legal care atestă că avea leziuni traumatice pe trunchi, gât şi membre, iar potrivit procurorilor concluziile certificatului medico-legal se coroborează cu declaraţiile victimei, care a povestit cum i-au imobilizat capul şi gâtul pentru a o viola şi cum au presat-o pe trunchi cu genunchii, pentru a o imobiliza.
Doi din cei trei agresori au fost iniţial arestaţi preventiv, însă au fost eliberaţi după două luni şi jumătate, în 3 februarie 2015, printr-o decizie a Judecătoriei Vălenii de Munte, care a înlocuit arestul preventiv cu cel la domiciliu, relatează Mediafax.
În schimb, colegul lor a recunoscut faptele şi le-a declarat procurorilor că în momentul în care fata nu voia să întreţină acte sexuale era ameninţată cu briceagul spunându-i-se: "Vezi dacă taie, că aşa taie şi gâtul".
În 8 iunie, după o jumătate de an de proces, Judecătoria Vălenii de Munte i-a condamnat pe cei trei pentru viol.
Conform sentinţei publicate pe portalul instanţelor de judecată, cei doi tineri de 17 ani au fost pedepsiţi cu "măsura educativă a asistării zilnice pe o durată de şase luni", în timp ce colegul lor mai mic a primit aceeaşi pedeapsă, dar pe o durată de patru luni. În această perioadă, ei nu au voie să ia legătura cu fata sau cu familia acesteia şi trebuie să se prezinte periodic la Serviciul de probaţiune.
De asemenea, cei trei trebuie să plătească fetei daune morale de 25.000 de lei.
Tânăra a contestat sentinţa, primul termen fiind programat pentru 11 septembrie, la Curtea de Apel Ploieşti.
Foto: Mediafax
Posteaza comentariu