Tragedie la mare: Un copil de 7 ani s-a înecat în piscina unui hotel din staţiunea Venus

Micuțul a murit după ce a căzut în piscina unui hotel din staţiunea Venus, medicii chemaţi la faţa locului nemaiputând face nimic pentru a-i salva viaţa.
Potrivit anchetatorilor, copilul se afla la mare împreună cu părinţii, sosiţi din Bucureşti, iar miercuri seară s-a jucat pe terasa hotelului. La un moment dat părinţii au sesizat dispariţia copilului şi au alertat personalul hotelului, relatează Mediafax.

Ulterior, copilul a fost găsit în piscina hotelului, fiind scos din apă de un turist.

Cadrele medicale de la Ambulanţă care au sosit imediat la faţa locului au încercat timp de mai multe zeci de minute să-l resusciteze pe minor, fiind transportat la spitalul din Mangalia, unde a fost declarat decesul.

Poliţiştii constănţeni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul copilului care s-a înecat în piscina unui hotel din staţiunea Venus, cercetările fiind continuate pentru a se stabili cu exactitate cum s-a produs tragedia.

Potrivit anchetatorilor, piscina hotelului în care s-a înecat copilul este supravegheată în timpul programului, respectiv în intervalul orar 08.00 - 18.00, de un angajat, iar apelul la 112, prin care se anunţa incidentul, a fost făcut în jurul orei 21.10.

”Cercetările sunt continuate de către poliţişti pentru stabilirea situaţiei de fapt, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă”
, spun sursele citate.


Foto: Hepta
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod