Cel puţin 12 oameni, dintre care doi poliţişti, au fost uciși şi alte patru persoane au fost rănite în atacul de inspiraţie islamistă şi fără precedent, denunţat de preşedintele Francois Hollande drept un "atentat terorist". Acesta este atentatul cu cei mai mulţi morţi comis în Franţa în ultimii 40 de ani.
"Doi bărbaţi cu cagule pe feţe au intrat în clădire şi au deschis focul. (...) Vorbeau perfect limba franceză şi afirmau că sunt din reţeaua Al-Qaida", a declarat, potrivit L'Umanité, caricaturista Corinne Rey (Coco).
Potrivit unei surse apropiate dosarului, atacul s-a desfăşurat "către ora (locală) 11.30 (12.30, ora României)", când "doi bărbaţi înarmaţi cu un Kalaşnikov şi un lansator de rachete au pătruns în sediul ziarului" Charlie Hebdo, în centrul capitalei. "Un schimb de focuri cu forţele de ordine a avut loc", a declarat această sursă.
În timp ce părăseau locul faptei, cei doi agresori au rănit prin împuşcare un poliţist. După aceea ei au ameninţat un automobilist, în nord-estul Parisului, şi au lovit un pieton. Am auzit focuri de armă şi am văzut nişte tipi cu cagule care au plecat cu maşina", a declarat pentru AFP Michel Goldenberg, un vecin, al cărui birou se află pe aceeaşi stradă cu sediul Charlie Hebdo, în Arondismentul parizian 11.
Alt vecin, Bruno Leveillé, a povestit pentru AFP că a auzit "vreo 30 de focuri de armă într-un interval de aproximativ zece minute".
Cotidianul 20 Minutes a reuşit să contacteze telefonic un angajat al instituţiei de presă atacate. "Este un veritabil masacru. Sunt şi morţi!", a declarat acesta, înainte ca apelul să se întrerupă.
Martorii au declarat că doi bărbaţi mascaţi au intrat în clădire în jurul orei locale 11.30 (12.30, ora României), strigând "Allah Akbar" şi "Profetul a fost răzbunat".
Numeroase focuri de armă s-au auzit, iar mai mulţi jurnalişti au reuşit să se refugieze pe acoperişul clădirii. Martin Boudot, jurnalist la o societate de producţie cu sediul în acelaşi imobil, făcea parte din acest grup. "Tocmai am coborât, pentru că poliţia a securizat clădirea", a declarat el pentru Europe1.
"Au fugit cu o maşină neagră", a mai povestit Boudot. "Atacul a durat între cinci şi zece minute. A fost un adevărat carnagiu", a adăugat el, vizibil emoţionat.
Posteaza comentariu