A venit. În sfârşit, a venit primăvara. Oraşul în care locuiesc, e vorba de Bucureşti, dar e valabil şi pentru alte oraşe din ţară, Cluj, Iaşi, Timişoara, au fost luate cu asalt de maşini. Cu cât e vremea mai însorită, cu atât sunt mai multe automobile pe străzi. E drept, în trafic au reapărut bicicletele, dar şi motocicletele.
Cred că, stând aşa plictisit la volan, blocat în trafic, prin mintea oricărui şofer trece ca o boare ideea că ar fi mai bine cu bicicleta. Şi, după toate calculele, e mai bine. Distanţele din interiorul oraşului sunt mici, drumul până la serviciu, pentru 80% dintre noi nu depăşeşte cinci kilometri.
Deplasările din timpul orelor de vârf sunt mai rapide şi, totuşi, de ce sunt atât de puţini cei care reuşesc să facă trecerea de la volan la ghidon.Răspunsul meu e că nu o fac din cauza unui sentiment profund de nesiguranţă, iar al doilea, un sentiment profund de mândrie. Dacă aş rămâne fără slujbă, mi-aş deschide rapid o afacere care ar preda cursuri practice celor care vor să circule în siguranţă cu bicicleta prin oraş.
E o întreagă dezbatere legată de piste, dar vor trece zeci de ani până când oraşele noastre vor încuraja acest mijloc sănătos de transport.
Singurul lucru pe care-l putem face rapid e să ieşim cu bicileta în trafic într-un număr cât mai mare şi să circulăm în siguranţă. Personal, am avut nevoie de trei ani ca să nu mai fiu stresat când merg cu bicicleta prin oraş. Iată zece sfaturi care cred că pot fi utile:1. Purtaţi cască. Întotdeauna. Casca e centura de siguranţă a biciclistului.
2. Semnalizaţi. Ridicaţi mâna de fiecare dată când vă schimbaţi direcţia de mers.
3. Nu vă grăbiţi niciodată. Oricum ajungeţi întotdeauna înaintea automobilelor.
4.
Daţi-vă jos de pe bicicletă de câte ori e nevoie.5. Când e aglomeraţie pe stradă, luaţi-o pe trotuar. Când e roşu la semaforul pentru automobile, daţi-vă jos de pe bicicletă şi folosiţi verdele de la trecerea pentru pietoni.
6. Mergeţi întotdeauna pe partea dreaptă a drumului, dar la o distanţă mai mare decât o deschidere de portieră în raport cu maşinile parcate. Intratul în portiere reprezintă cel mai frecvent accident în care sunt implicaţi biciclişti.
7. Nu consumaţi alcool. Pedalatul sub influenţa substanţelor e mai periculos decât condusul.
8.
Priviţi cu atenţie în faţă, dar uitaţi-vă şi peste umăr. E important să aveţi o idee clară despre traficul din jur.9. Respectaţi pietonii.
10. Nu vă luaţi la întrecere cu autobuzele, tramvaiele sau troilebuzele, nu vă luaţi la întrecere cu alţi biciclişti şi staţi la barieră.
Drum bun!