Masculii iubesc războiul, dar nu prea le place să moară. Aşa că, doborârea unui avion a lui Putin de către turci a declanşat o adevărată isterie social-media.
Avem propaganda de la Kremlin care vrea să-l prezinte pe liderul absolut într-o poziţie de control, dar acesta e descumpănit şi nu ştie cum să reacţioneze. Aşa că nu a reuşit decât să ia o serie de măsuri economice care ar trebui să afecteze interesele Turciei.
Din păcate, situaţia de pe frontul Siriei e mult mai complicată.
Iar faptul că un stat NATO a doborât un avion rus va rămâne ca un punct sensibil în toate negocierile ce vor urma.Avion de vânătoare Suhoi - Su 24, acelaşi model ca acela care a fost doborât de aviaţia turcă
Bărbaţii iubesc războiul, dar ar trebui să se calmeze pentru că în aceste zile pacea e mai ameninţată ca oricând. Iar un conflict planetar ar însemna un adevărat dezastru pentru civilizaţie.
În acest moment, Vladimir Putin nu-şi doreşet o escaladare a conflictului, ci, dimpotrivă, urmăreşte o temperare a lui.
Vrea să iasă din chingile sancţiunilor internaţionale, vrea să se întoarcă la masa negocierilor şi să rămână cu Crimeea, o peninsulă de o importanţă strategică majoră pentru Rusia.Singura întrebare care se pune, e câtă vreme va mai rezista domnia lui, într-o lume în care regimurile totalitare se prăbuşesc cu zgomot?