Undeva, într-o magherniță părăsită în care sălășluiește un criminal, Alexandra, o adolescentă în vârstă de 15 ani încearcă să anunțe poliția că a fost răpită și cere disperată ajutor. Sună de trei ori la 112 și încearcă să dea detalii pentru putea a fi găsită. "Mă aflu într-o casă veche, aproape părăsită, iarbă în curte. Are doi câini lupi, e într-un service", a spus fata, îngrozită, în timpul apelului către 112, potrivit unor surse din cadrul Poliţiei.
Alexandra Mihaela Mâceşanu, în vârstă de 15 ani, din comunca Dobrosloveni, din judeţul Olt, a dispărut în data de 24 iulie, când, în jurul orei 10.00, a plecat către Caracal. Din păcate, a murit pentru că autoritățile nu și-au făcut treaba cum trebuie.
Potrivit unor surse din anchetă, fata a rămas fără telefonul performant, care a fost găsit ulterior de Poliţie pe raza localităţii Redea, aflate pe traseul dintre Dobrosloveni şi Caracal. Alexandra a reuşit să găsească un aparat mobil mai vechi în casa presupusului răpitor şi a sunat la 112 joi, 25 iulie, la ora 11.00. Tânăra a vorbit de trei ori, timp de două minute şi 28 de secunde în total, cu operatorii de la 112, de pe telefonul furat de la răpitor. Ea a dat nenumărate indicii despre locul în care se află - casa unui bărbat în vârstă de aproximativ 65 de ani, despre care presupunea că este mecanic auto. În acelaşi timp, fata le-a citit angajaţilor de 112 detaliile de pe o carte de vizită găsită în camera în care era sechestrată, dar s-a dovedit că numele şi datele de contact găsite de Alexandra aparţineau unui alt bărbat.
Serviciul Român de Telecomunicaţii (STS) nu a reușit să localizeze corect apelul.
În curtea criminalului polițiștii au găsit o mizerie de nedescris: printre vechituri și gunoaie, aruncate la întâmplare, anchetatorii au descoperit un butoi în care se aflau rămășițe umane și bijuterii care coincid cu cele ale Alexandrei, adolescenta din Dobrosloveni care a dispărut. Ultima oară fata a fost văzută în Caracal, în timp ce urca într-o maşină, iar anchetatorii bănuiesc că ea a fost ucisă, iar apoi cadavrul a fost ars.
Anchetatorii au descoperit zeci de fragmente de oase, precum şi saci cu carne în frigider, despre care se presupune că ar fi de proveniență umană. Potrivit unor surse din anchetă, bărbatul le-ar fi tranşat pe cele două fete în pridvorul casei, după care le-ar fi descompus resturile umane cu acid scos din câteva baterii auto. Ulterior, a îngropat resturile rămase în gropi de pe proprietatea lui de 1.500 de de metri pătraţi. Întreaga curte a fost săpată în cursul zilei de vineri, 26 iulie, cu utilaje aduse de anchetatori. Poliţiştii au mai găsit sub casă un buncăr pe care criminalul l-a săpat special pentru a ascunde ustensilele cu care a tranşat victimele.
Criminalul a fost dus la audieri, iar polițiștii verifică dacă acest caz are legătură şi cu o altă dispariţie înregistrată în Olt, în aceeaşi zonă.
Oficialii IGPR dau vina pe cei de la Serviciul de Telecomunicatii Speciale (STS), susținând că le-au transmis trei zone prea mari de identificare, iar echipajele au ajuns abia dupa câteva ore la locul în care se afla fata. "A fost un apel de la fata dispărută pe 24, ieri, cei de la STS ne-au transmis o arie în Munţii Apuseni şi trei locaţii greşite. Au mers cei de la IPJ Olt acolo şi nu au găsit nimic. Cei de la Dolj care se aflau în zonă s-au implicat cu ce aveau. Aşa au ajuns în zona locaţiei respective şi au văzut o maşină care fusese de câteva ori pe imagini. La şase dimineaţa au făcut percheziţiile şi au găsit într-un butoi mai multe rămăşiţe umane cu nişte inele, bijuterii. Rămăşiţele vor fi expertizate", a declarat Georgian Drăgan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române.
În schimb, STS a explicat, într-un comunicat oficial, că Serviciul "nu identifică locul telefonului și nici celula operatorului de telefonie prin care se efectuează apelul". "Toate aceste informaţii sunt furnizate de către furnizorul reţelei publice mobile de telefonie la iniţierea apelului, sub forma unor sectoare de cerc şi sunt disponibile la nivelul operatorilor şi dispecerilor implicaţi în gestionarea cazului", susţine STS în comunicatul de presă.
Victima a apucat să sune de trei ori la 112 şi a oferit detalii, dar polițiștii au intervenit abia după 19 ore.
Pe de altă parte, surse judiciare au precizat pentru Mediafax că există indicii că poliţiştii şi procurorii din Caracal nu au gestionat aşa cum trebuia cazul crimei fetei din Olt, întrucât, dacă anchetatorii ar fi avut indicii că fata este acolo și că viața ei era în pericol, ar fi putut interveni direct, organizând un flagrant, potrivit articolului 150 din Codul de Procedură Penală. Conform surselor citate, poliţiştii ştiau încă de noaptea, din jurul orei 11-12 locaţia exactă unde se află Gheogrhe Dincă, însă nu au intervenit cu flagrant, ci au preferat să aştepte şi să ceară autorizaţie pentru o percheziţie dimineaţa.
O sursă citată de ziarul Adevărul susține că polițiștii ar fi venit la adresa corectă, pentru că și vecinii au sunat la 112 când au auzit strigătele disperate ale fetei, însă au stat în fața curții mai mult timp înainte de a începe descinderea. "Au venit la adresă, dar n-a intrat absolut nimeni. Dimineața la ora 04:00 se auzea - <<Lasă-mă, că mă omori! Lasă-mă, că mă omori!>>. Au sunat vecinii la 112, au venit 3-4 echipaje de poliție și s-au plimbat pe stradă prin fața curții până la ora 06:00. La ora 06:00 au intrat în curte pentru că atunci au obținut mandat de percheziție. Alexandra le-a spus la telefon că este fata răpită când aștepta o mașină de ocazie", a mai spus sursa citată de Adevărul.
Potrivit Procurorului General al României, Bogdan Licu, încă nu există o explicație pentru întârzierea de patru ore dintre momentul emiterii mandatului și cel al intervenției.
Posteaza comentariu