România a început să alerge! Suntem pe harta mondială a maratonului

În această săptămână a apărut primul studiu asupra reprezentării pe naţiuni a rezultatelor celor care aleargă în cursele de maraton. S-a folosit o bază de date cu peste două milioane de

În această săptămână a apărut primul studiu asupra reprezentării pe naţiuni a rezultatelor celor care aleargă în cursele de maraton. S-a folosit o bază de date cu peste două milioane de rezultate şi cei de la RunRepeat au început să le aşeze pe ţări. Ce a ieşit puteţi vedea aici!

Pe mine, un pasionat de alergare care a trecut linia de sosire în 15 curse de maraton, m-a interesat România. Autorii studiului analizează date strânse de la maratoanele de pe glob între anii 2009 - 2014.

Am participat la prima cursă de 42 de kilometri în 2007, octombrie, la Budapesta, în România nu exista la acea vreme un maraton internaţional care să înregistreze un timpi oficiali. Prima ediţia a maratonului de la Bucureşti a fost anul următor, în 2008.

Cea mai notabilă performanţă e aceea că România se clasează în primele zece locuri, mai precis pe nouă, în ce priveşte creşterea numărului de alergători, 152 la sută.

La nivel mondial, creşterea este de 13,25 de procente, 26,9 la femei şi 7,8 la bărbaţi.

În ce priveşte raportul de femei şi bărbaţi, România ocupă locul 30 din 47 de naţiuni, cu 21,12% femei care au alergat cel puţin un maraton şi 78,98 procente bărbaţi. La viteză, România e pe locul 34 cu 4:22:07 (patru ore, 22 de minute şi şapte secunde) din 47 de naţiuni.

Mai sunt şi alte date interesante pe care le puteţi descoperi în studiul publicat de New York Times.

Dar în ce priveşte România, concluzia nu poate decât să ne bucure: ţara noastră a început să alerge. Din ce în ce mai mulţi bărbaţi şi femei ies din zona de confort şi acceptă provocările sportive, indiferent de vârstă. Faţă de acum zece ani e o schimbare majoră. România apare pe harta competiţiilor de maraton. Pornind de la aceste date, pot spune că în următorii cinci ani vom urca cel puţin zece locuri dacă păstrăm ritmul de acum.
Faptul că în acest an avem trei maratoane internaţionale, la Bucureşti, Cluj şi Braşov (prima ediţie, 14 iunie 2015) şi se pregăteşte şi Iaşiul va aduce şi mai mulţi români la linia de start pentru legendara cursă de 42 de kilometri.