Robin Williams s-a sinucis! Suferea de depresie. Un actor de comedie genial, ucis de o tristeţe fără sfârşit. Tu ai avut depresie? Cine din lumea modernă nu a fost atins de aripa întunecată a tristeţii cronice?
Am trecut printr-o astfel de stare. Aveam 26 de ani. Munceam până la epuizare, mâncam dezordonat, nu dormeam şi consumam litri de cafea până în momentul în care am clacat. Orizontul vieţii se îngustase. Nu mai aveam nicio motivaţie pentru a trece de la o zi la cealaltă.
Nu mai aveam planuri şi, cel mai înfiorător sentiment, e că nu-mi mai păsa de ceilalţi.Am avut noroc în acea perioadă că nu consumam alcool şi nici nu am simţit nevoia, dar m-am plimbat cumva pe marginea prăpastiei. Pot să spun că depresia e o boală care apare din cauza unor exagerări sau mutaţii în stilul de viaţă. Se instalează în acel moment în care organismul nu mai face faţă presiunii nervoase sau fizice puse pe el.
Am scăpat pentru că eram tânăr şi, cumva, am găsit o soluţie să-mi revin.
Pot să spun astăzi că sportul m-a ajutat foarte mult. Depresia mea a fost provocată de sedentarism.Din păcate se vorbeşte prea puţin de această afecţiune. E o anume reţinere să recunoşti că ai ajuns în tunel. Ciudat, şi pentru cei din jur e greu să ajute. E foarte greu să salvezi pe cineva care nu vrea să fie salvat. Dar discutând despre această boală e mai uşor de recunoscut atât de către cei afectaţi cât şi de către cei din jur.
Pot să spun cu mâna pe inimă că depresia este o boală de care poţi scăpa respectând două condiţii - să descoperi la timp ce a provocat-o şi să îndepărtezi rapid cauzele.
Pare uşor, dar e istovitor de greu!
Posteaza comentariu