Fiica mea împlineşte nouă ani şi crede în Moş Crăciun. Toţi colegii ei de clasă cred şi îi scriu scrisori. Nepotul meu de 13 ani are încă o relaţie ”din interes” cu Moş Crăciun. Dacă-l întrebi, îţi spune că el crede. Poate doar pentru a-şi apăra privilegiul cadourilor de sub brad. Cine ştie, dar e convingător.
Când m-am trezit cu scrisoarea Mariei adresată moşului alb şi i-am pus câteva întrebări ca să înţeleg substratul acestei credinţe, nu prea am ştiut cum să reacţionez.
Care-i treaba cu copiii născuţi la început de mileniu? În urmă cu mai bine de trei decenii, eu nu credeam. De fapt, în copilăria mea, credinţele de orice fel erau interzise. Moş Crăciun fusese înlocuit de impostorul Moş Gerilă, iar la şcoală, magia Crăciunului era spulberată de cântece patriotice. Abia acum înţeleg eroismul mamei de a ne face brad în fiecare an, de a ne pune să-l împodobim şi de a ne oferi mici cadouri.Nu credeam în nimic şi o întrebam pe mama de ce face asta, iar ea îmi răspundea că aşa e tradiţia.
Şi acea tradiţie m-a salvat pe mine şi pe alţii din generaţia mea care nu au avut şansa să creadă în Moş Crăciun.Când Ceauşescu dărâma biserici prin Bucureşti şi nimeream de Crăciun la bunicii mei de la ţară, un sat din Ardeal, în vecinătatea Blajului, bunica mă îmbrăca frumos şi mă ducea la slujbă. Intram în biserica mică din vârful dealului şi mă aşezam pe o băncuţă în faţa altarului. Ascultam slujba. Nu înţelegeam nimic. Relaţia cu Dumnezeu era ca şi cea cu Moş Crăciun.
Mă plictiseam, dar bunica mă obliga să rezist la toată slujba pentru că ”aşa trebuie”. Şi poate că m-a salvat. Când am avut nevoie de Dumnezeu, m-am întors cu mintea în acea biserică ce se pregătea să se prăbuşească peste enoriaşi şi mi-am regăsit pacea, tăria şi forţa pentru a merge mai departe.Aşa că, atunci când am descoperit că fiica mea nu are nicio îndoială că Moş Crăciun există, că-şi face datoria şi că şi ea i-a pregătit un cadou în acest an, după un moment de descumpănire, am fost fericit.
E atât de bine să crezi în ceva, e atât de bine să trăieşti convins că nu eşti singur, cel puţin în prima parte a vieţii, până te întăreşti şi până ai puterea să-ţi defineşti relaţia cu divinitatea, încât mă bucur enorm pentru Maria şi pentru toţi copiii care-l aşteaptă nerăbdători pe Moş Crăciun.Cât va sta în puterea mea de părinte, voi face tot posibilul ca el să existe.
Posteaza comentariu