În SUA se poartă o dezbatere la această oră despre echilibrul dintre muncă şi viaţă. Totul a pornit de la un articol publicat în Atlantic Monthly de către Anne-Marie Slaughter, o femeie de carieră care lucra pentru Departamentul de Stat şi care a decis să renunţe la tot pentru o slujbă în învăţământ şi mai mult timp dedicat copiilor.
În articolul ei, Anne-Marie Slaughter face apologia renunţării la sacrificiile cerute de o poziţie solicitantă pentru a-şi recâştiga viaţa. Ca o reacţie la acest articol, a venit opinia lui Sheryl Sandberg, manager Facebook, opinie ce susţine faptul că, pentru nimic în lume nu e bine să renunţi la o slujbă bună, la rolul tău social, la visele tale profesionale pentru a-ţi recâştiga viaţa pentru simplul motiv că slujba, cariera, drumul tău profesional te definesc şi sunt viaţa însuşi.
Nu aş fi scris despre această dezbatere din SUA dacă nu mi s-ar părea că se potriveşte şi în România.
Sistemul nostru de muncă, mai ales cel al corporatiştilor e mai asemănător cu cel american decât cu cel european - adică muncă de dimineaţa până seara, puţine zile de concediu, stres şi epuizare. Există o diferenţă în ce priveşte mărimea salariului.Şi în România sunt multe femei şi mulţi bărbaţi care vor să renunţe la slujbă, la poziţia pe care o au într-o companie, la carieră pentru a-şi recâştiga viaţa, familia, fericirea pierdută.
Într-un articol din ”Harvard Business Review”, intitulat ”The Imperfect Balance Between Work and Life”, autoarea Rosabeth Moss Kanter vorbeşte despre inutilitatea renunţării la ceea ce ai pentru o fericire care, de multe ori, e doar o proiecţie a imaginaţiei noastre.
De fapt, şi susţin acest punct de vedere, trăim într-o lume imperfectă, avem o viaţă imperfectă, facem greşeli şi greşelile ne fac ceea ce suntem.
Atât în carieră cât şi în viaţă, perpetua obsesie a perfecţiunii ne epuizează şi ne face să proiectăm lumi perfecte în afara noastră. Obsedaţi de performanţă, de precizie, de rezultate ne distrugem carierele, slujbele, relaţiile cu ceilalţi pentru ca în final, epuizaţi, să căutăm o salvare. Iar în afara noastră nu există nicio salvare. Şi e, cel puţin incorect, să ceri altora să te salveze, mai ales celor la care ţii cel mai mult.Nu trebuie să renunţi la o slujbă la Facebook în SUA sau la o slujbă civilizată în România sau în străinătate doar pentru că nu mai faci faţă rutinei, ai senzaţia că te-ai blocat sau că poziţia respectivă nu te mai reprezintă.
E bine să rezolvi problema care te frământă, nu să fugi într-o lume imaginară în care, în scurt timp, vei avea aceleaşi probleme. Munceşti prea mult, încearcă să-ţi optimizezi munca, astfel încât să munceşti mai puţin. E o atmosferă apăsătoare în jurul tău, vezi dacă nu ai şi tu un rol în asta. Şi tot aşa. Nu renunţa la ce ai visat pentru a petrece mai mult timp cu familia. Cei de acasă se descurcă mai bine fără un personaj stresat care taie frunze la câini în căutarea fericirii pierdute.
Posteaza comentariu