În anul 2007 am început să alerg şi de atunci nu m-am mai oprit. Am intrat în al zecelea an şi de la dorinţa de a termina o singură cursă de 42 de kilometri am ajuns să trec linia de sosire în cel de-al 17-lea maraton. Asta s-a întâmplat acum câteva zile, la Barcelona.
Vreau să vă spun un secret. Nu sunt obsedat de alergare, nu mă antrenez pentru că nu pot trăi altfel, deşi, acum, mi-ar fi foarte greu, ci o fac pur şi simplu pentru că mă simt bine. Sunt dimineţi în care mi-e lene să ies, dar, reuşesc s-o fac a doua zi.
Sunt zile în care mă antrenez prost, sunt perioade în care nu mă simt bine, dar, cumva, mă întorc la pantofii de alergare. Mă îngraş iarna, slăbesc vara, mă duc la competiţii. Iubesc competiţiile. Acolo, printre mii de alergători sau triatlonişti, mă simt mic, pierdut şi încerc să-mi duc cursa la capăt.Din păcate, în România sportul nu e perceput ca o activitate cotidiană. Nu suntem educaţi să ne mişcăm şi avem în continuare senzaţia că a face sport e ceva ieşit din comun.
Nu, sportul apropie oamenii, familiile, înlesneşte comunicarea şi întăreşte prietenia. De când fac mişcare am cunoscut o mulţime de oameni extraordinari, am trăit o mulţime de întâmplări ieşite din comun, am văzut locuri şi oraşe noi, iar totul a început în acea zi de februarie 2007 în care am decis că trebuie să alerg un maraton în această viaţă.Şi mi-a plăcut. Nu ştiu cât va mai continua această aventură, dar mărturisesc că din ea am avut numai de câştigat şi, contrar senzaţiei generale, că maratonul înseamnă suferinţă, n-am suferit decât pe alocuri, iar ceea ce am oferit nu se poate compara cu ceea ce am primit înapoi.
Nu am sacrificat nimic, ba dimpotrivă, am reuşit să fiu mai bun cu cei din jur, mai generos şi mai rezistent.Cei care spun că sportul mănâncă timp, pot să depun mărturie că pe mine m-a ajutat să câştig timp. O alergare lungă de trei ore o fac duminica dimineaţa între 7 şi 10. Dacă, în acea zi de februarie nu hotăram că trebuie să alerg un maraton, dormeam duminica dimineaţa. Aşa, duminică de duminică, am câştigat trei ore pe care le petrec în aer liber.
Am trecut linia de sosire în cel de-al 17-lea maraton şi pot să spun că nu există cursă mai frumoasă decât cea dintre una alergată şi cea care aşteaptă să fie alergată.
Posteaza comentariu