De multe ori m-am gândit pe ce se bazează succesul unei relaţii între un bărbat şi o femeie. Cred că la mijloc e vorba de ce aşteptăm fiecare de la celălalt şi ce aşteptări avem de la noi înşine.
Cu cât suntem mai înţelegători cu ceea ce facem noi şi cerem mai mult de la celălalt cu atât ne îndreptăm mai rapid spre prăpastie.
O relaţie nu poate rezista în timp dacă partenerii nu-şi propun asta. Viaţa te ia prin surprindere. Sunt o grămadă de provocări, iar dacă nu-ţi propui să treci peste ele, atunci relaţia se va destrăma.
E foarte complicat şi când îţi propui.
Şi atunci există multe şanse ca totul să se năruie. Problema într-o relaţie e faptul că niciodată nu ştim cu adevărat ce-şi doreşte celălalt şi ce aşteaptă de la noi. Cum poate dăinui o relaţie dacă nu facem minimul efort să ne întrebăm partenerul cum a fost ziua lui, dacă e obosit sau dacă are nevoie de ajutor? Acest interes minim arătat faţă de cel lângă care trăieşti e fundamentul oricărei relaţii.Poate vi se pare că celălalt e nepăsător faţă de persoana voastră şi atunci vă spuneţi că nici dumneavoastră nu trebuie să faceţi nimic.
Dar asta e cea mai mare greşeală. Dacă arăţi că-ţi pasă, până la urmă, celălalt va observa.Atenţie să nu confundaţi afecţiunea cu sufocarea partenerului.
Dragostea ţine trei ani. Prietenia, o viaţă!
Posteaza comentariu