carantina

Noi restricții în România: Măsurile intră în vigoare de luni, 9 noiembrie

România intră în carantină parțială, de luni, 9 noiembrie. Toate școlile din țară vor trece în sistem online, angajații - atât de la stat, cât și cei de la privat, vor lucra în regim de telemuncă dacă există această posibilitate, iar masca de protecție va fi obligatorie în toată țara. Măsurile au fost anunțate după trei zile în care s-au înregistrat creșteri majore ale numărului de cazuri noi de COVID.

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă propune, pentru limitarea răspândirii pandemiei de COVID-19, ca de luni masca să fie obligatorie pe tot teritoriul ţării, să fie instituite restricţii de circulaţie şi declaraţie pe proprie răspundere noaptea, cursurile în învăţământul preuniversitar să se desfăşoare online, reuniunile şi petrecerile publice sau private, în spaţii închise sau deschise, să fie interzise, magazinele să îşi închidă programul la ora 21;00, iar pieţele care se află în spaţii închise să îşi suspende activitatea, în timp ce cele din spaţii deschise îşi pot continua activitatea.. Farmaciile, benzinăriile şi operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu îşi pot desfăşura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecţie sanitară. Măsurile ar urma să fie valabile 30 de zile.

Hotărârea Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă:

-  instituirea obligaţiei purtării măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, la nivel naţional, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile publice deschise şi închise, indiferent de valoarea ratei de incidenţă cumulată a cazurilor din ultimele 14 zile.  

- toate instituţiile publice, precum şi toţi operatorii economici publici sau privaţi să aibă obligaţia organizării activităţii şi desfăşurării programului de lucru în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu, iar acolo unde specificul activităţii nu permite acest lucru, să se organizeze programul de lucru astfel încât personalul să fie împărţit în cel puţin două grupe care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferenţă de cel puţin 2 ore.

Respectarea aplicării acestei măsuri se urmăreşte de prefecţi şi de către Inspecţia Muncii.  

-  în toate localităţile, activităţile didactice care impun prezenţa fizică a antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ să se desfăşoare în sistem on-line.  
 
- în toate localităţile din România, să fie  interzisă circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în intervalul orar 23.00 – 05.00.
Deplasarea în acest interval va fi permisă doar în următoarele situaţii, pe baza  legitimaţiei de serviciu, a adeverinţei eliberate de angajator sau a declaraţiei pe propria răspundere, în funcţie de situaţie:

- deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;

- deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;

- deplasări în afara localităţilor a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane şi care pot fi dovedite prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

- deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie.
 
Declaraţia pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei/gospodăriei/locului activităţii profesionale, motivul deplasării, data completării şi semnătura.  



-  interzicerea desfăşurării de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private.  

-  suspendarea activităţii pieţelor agroalimentare în spaţii închise, târgurilor, bâlciurilor, pieţelor mixte şi volante şi a talciocurilor, Se permite activitatea pieţelor agroalimentare ce pot fi organizate în zone publice deschise, cu respectarea normelor de protecţie sanitară.   
Pentru spaţiile exterioare în care se desfăşoară activităţi de preparare, servire şi consum al produselor alimentare, băuturilor alcoolice şi nealcoolice, care au fost amenajate şi pot fi asimilate spaţiilor publice închise, astfel cum sunt ele definite în Legea pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun nr. 349/2009, cu modificările şi completările ulterioare, sunt aplicabile următoarele reguli şi măsuri:

- activitatea este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6,00-23,00, în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori, fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6,00-23,00, dacă incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mare de 1,5 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, şi este interzisă la depăşirea incidenţei de 3/1.000 de locuitori;

- activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6,00-23,00, în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori, fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6,00-23,00, dacă incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mare de 1,5 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, şi doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unităţi în judeţele/localităţile unde este depăşită incidenţa de 3/1.000 de locuitori în ultimele 14 zile.

De asemenea, CNSU propune instituirea obligaţiei pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private să-şi organizeze şi desfăşoare activitatea în intervalul orar 05.00 - 21.00.

(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în intervalul orar 21.00 - 05.00, operatorii economici pot activa doar în relaţia cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.

Unităţile farmaceutice, benzinăriile şi operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu îşi pot desfăşura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecţie sanitară.


Foto: Hepta

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod