Nu cred că s-a aşteptat vreodată să fie un simbol planetar. Ţin minte când eram puşti că toate fetele de la bloc se roteau pe bătătorul de covoare şi îi strigau numele. Eram mândru de câte ori căştiga şi mă întristam de fiecare dată când rata.
Fiecare mamă îşi dorea ca propria fiică să fie la fel. A fost singura fată din România care a inspirat milioane de alte fete de pe întreg pământul.
În 1989 a fugit din ţară, isterizându-l pe Ceauşescu. I-am urmărit fuga ca pe un exerciţiu la bârnă, cu sufletul la gură şi m-am rugat pentru ea să reuşească.
Am fost impresionat că a reuşit să ajungă în SUA şi m-am minunat de entuziasmul cu care a fost întâmpinată. Nu ştiu de ce credeam că toată lumea ne uitase în acel blestemat deceniu. Dar atunci, fuga ei mi-a redat speranţa. Am simţit că şi lumea noastră urma să se schimbe. Faptul că regimul Ceauşescu scăpase privighetoarea din colivie a fost un semn că se apropia de sfârşit.Astăzi e mai frumoasă ca niciodată. O femeie împlinită şi fericită. O personalitate universală care încă reuşeşte să inspire milioane de oameni.
Vine des în România. N-a rupt legătura cu ţara şi ajută cât poate. A fost inteligentă că nu s-a implicat în politică şi munceşte să-şi păstreze statutul de simbol, de om care conferă valoare celor cu care intră în contact.Cumva a reuşit să-şi păstreze echilibrul, să se mulţumească cu ce are, să cutreiere lumea şi să apară la evenimente internaţionale, păstrându-şi graţia.
E atât de luminoasă, încât şi azi când o văd îmi aduce bucurie. Numele ei este Nadia şi, în acestă perioadă a confruntării sportive, vreau să-i mulţumesc că m-a ajutat prin felul ei de-a fi să descopăr şi să mă îndrăgostesc de sport pentru totdeauna.
Posteaza comentariu