Am citit astăzi un articol scris de Gabriel Solomon pe blogul său în care povestea despre experienţa sa de muncă în domeniul sportului. Era un text autoironic în care descria faptul că a investit timp, efort, pasiune, a renunţat la o slujbă bine plătită de programator, dar nu a realizat mare lucru.
Îmi place mult Gabriel Solomon (foto). Îmi place cum aleargă, îmi place ca arbitru, ca organizator. E un tip cool, inteligent, aplicat, unul care iubeşte sportul. Am avea nevoie de mai mulţi oameni ca el şi îmi pare foarte rău că nu a reuşit să pună pe picioare o agenţie aşa cum a visat-o.
Dar cred că mica lui eroare de proiectare a fost în faptul că s-a concentrat pe competiţii şi nu pe oameni.Nu sunt în măsură să dau sfaturi, dar scriu aceste rânduri pentru că sunt pasionat de sport şi, de multe ori, am vrut să contribui şi eu cu ceva în afară de a participa la competiţii şi de a mă antrena. În România, eşti singur în domeniul sportului, iar relaţia cu federaţiile e complicată, plină de orgolii şi de planuri ascunse, cea cu partenerii pentru un eveniment sau altul e greu de administrat pentru că aceştia vor totul gratis dacă se poate şi cel mai mare banner.
Aşa că-i înţeleg autoironia care ascunde şi un pic de dezamăgire, dar pe care Gabriel o împachetează foarte bine în umor. Acestea au fost motivele pentru care consider că nu sunt pregătit să fac nimic pentru sportul din România în afară de a-mi plăti taxele de participare la concursuri.
Dar dacă ar fi să fac ceva la un moment dat, nu aş fi preocupat de evenimente sportive, de competiţii, de sponsori sau de organizare, ci aş fi preocupat de oameni. Cred că Gabriel Solomon e un tip extrem de talentat pentru a fi un antrenor bun, pentru a fi un bun manager al unei echipe de alergători sau triatlonişti pe care să-i ia de la zero şi să-i transforme în campioni.
Umila mea opinie ar fi să-şi reia jobul de programator, iar în timpul liber să antreneze. În România nu e o criză de competiţii, e o criză de performeri. Suntem praf la triathlon, suntem praf la maraton, la half-maraton, la mai toate probele de anduranţă şi asta pentru că nu există antrenori pricepuţi, oameni cu viziune care pot combina tehnologia, cu un program bun de antrenament şi care să ducă un tânăr spre performanţă printr-o motivare superioară.Am scris aceste rânduri din respect pentru Gabriel Solomon şi pentru tot ce a făcut el ca ”businessman” în domeniul sportului. Nu aş vrea să se retragă, ci să dea o nouă valoare experienţei lui.