Lichidatorii, eroii de sacrificiu de la Cernobîl: 20 de imagini impresionante cu oamenii care au plătit prețul dezastrului

Lichidatorii curăță acoperișul reactorului 3. La început, muncitorii au încercat să curețe deșeurile radioactive de pe acoperiș folosind roboți din URSS, Germania și Japonia, dar aceștia nu au rezistat la radiațiile extrem de puternice, așa că autoritățile au decis să apeleze la oameni - așa-numiții "roboți biologici". În unele locuri, muncitorii lucrau doar 40 de secunde, interval în care primeau nivelul maxim de radiații pe care îl poate suporta un om de-a lungul întregii vieți.

Cei mai mulți lichidatori erau rezerviști cu vârste cuprinse între 35 și 40 de ani sau soldați, chemați să ajute la operațiunile de curățare.

Lichidatorii au aruncat deșeurile radioactive de pe acoperișul reactorului 4, apoi acestea au fost acoperite cu sarcofagul din beton. "Roboții biologici" au avut doar câteva secunde la dispoziție pentru a arunca două-trei lopeți de bolovani radioactivi de pe acoperișul reactorului 4.

O echipă de lichidatori, pregătindu-se să curețe resturile radioactive de pe acoperișul reactorului 4.

Vedere aeriană a centralei nucleare de la Cernobîl, fotografiată în mai 1986, la câteva săptămâni după explozie

Un elicopter al armatei împrăștie soluție de decontaminare pentru reducerea particulelor radioactive, la câteva zile după accidentul de la Cernobîl.

Un lichidator, echipat cu o cască de protecție antiradiații realizată pe cont propriu, în timpul operațiunilor de curățare de pe acoperișul reactorului 3.

Ruinele reactorului 4, fotografiate de pe acoperișul reactorului 3.

O secvență dintr-o emisiune a televiziunii sovietice arată un om rănit în explozia de la Cernobîl în timp ce primește îngrijiri medicale.

O imagine suprarealistă: un lichidator cu mască de gaze și echipament de protecție împotriva radiațiilor împinge un căruț în care se află un bebeluș descoperit în timpul evacuării populației. Micuțul a fost abandonat într-o casă din satul Tațenki, iar lichidatorul l-a găsit în timp ce măsura radiațiile din zonă.

Un tehnician verifică eșantioanele de apă dintr-un râu din apropierea Kievului, pe 9 mai 1986. Verificările erau efectuate din oră în oră, pentru ca autoritățile să fie sigure că apa era potabilă.

Un tehnician umple rezervoarele montate pe un camion cu soluție pentru decontaminarea hainelor și a echipamentelor. Kiev, 9 mai 1986.

Un tehnician verifică dacă micuța Katia Litvinova a fost expusă la radiații puternice, în timpul unei inspecții medicale în satul Kopilovo, de lângă Kiev, pe 9 mai 1986.

Vedere aeriană a centralei de la Cernobîl în timpul lucrărilor de reparații, în 1986.

Un buldozer dărâmă o casă, acoperind-o cu pământ. Metoda a fost aplicată în toate satele care au fost contaminate după dezastrul de la Cernobîl.

Interiorul secțiunii funcționale a centralei de la Cernobîl. Această imagine a fost realizată la câteva luni după accidetul din 1986.

Urme de elefant la Cernobîl: după stingerea flăcărilor produse de explozie, muncitorii s-au confruntat cu pericolele invizibile ale miezului radioactiv. Fundația din beton de sub reactorul distrus era extrem de fierbinte, străpunsă de lava solidificată și de formațiuni spectaculoase de cristale, numite "cernobîlite". Cu ajutorul unei camere teleghidate a fost descoperită în subsolul unității 4 o masă extrem de radioactivă. Cu o lărgime de doi metri și o greutate de sute de tone, această materie a fost denumită "urme de elefant" pentru asemănarea cu amprenta piciorului acestui animal. Masa solidă era compusă din material nuclear topit amestecat cu beton, nisip și miez nuclear încins și se afla în subsolul de sub reactorul distrus.
În 1986, nivelul de radiații al "urmei de elefant" a fost măsurat la 10.000 de roentgeni pe oră și oricine s-ar fi apropiat ar fi primit doza fatală în mai puțin de un minut. După numai 30 de secunde, organismul ar fi fost cuprins de slăbiciune la o săptămână distanță. Două minute de expunere ar fi provocat hemoragia celulelor. La patru minute apăreau simptome precum vomitare, diaree și febră. La 300 de secunde expunere, un om ar mai fi avut doar două zile de trăit.
Când a fost făcută această poză, la zece ani după explozie, "urma de elefant" mai emitea doar o zecime din radiația din '86, însă 500 de secunde petrecute în apropiere ar fi fost fatale.

Un muncitor de la centrala nucleară, măsurând în 1986 radiațiile cu un dozimetru. În planul îndepărtat se poate vedea sarcofagul construit în săptămânile de după accident.

Un Pepsi pentru "roboți": la ordinul autorităților sovietice, pentru a marca sfârșitul operațiunilor de curățare ale acoperișului reactorului 3, trei oameni au fost trimiși să monteze drapelul URSS deasupra reactorului distrus. În ciuda pericolului radiațiilor, aceștia au fost nevoiți să urce pe o scară în formă de spirală până la înălțimea de 78 de metri, după ce o echipă de lichidatori făcuse două tentative eșuate cu un elicopter.
Expertul în radiații Alexandr Iurtșcenko se afla în frunte, urmat de Valeri Starodumov, care ținea steagul, și de locotenent-colonelul Alexandr Sotnikov, cu stația radio. Din cauza radiațiilor, toată operațiunea fusese calculată să dureze doar 9 minute. La sfârșit, cei trei au primit câte o sticlă de Pepsi (un lux în 1986) și o zi liberă.

La clinica numărul 6 din Moscova, specializată în tratarea radiațiilor, un pacient se reface după o operație dificilă. Medicul îl examinează într-o cameră sterilă, echipată cu aer condițional, concepută special pentru a evita orice contact direct și, implicit, contaminarea.