Un studiu publicat în cotidianul ”Evenimentul zilei” confirmă faptul că nu devenim cu adevărat maturi decât în jurul vârstei de 25 de ani.
Atunci, creierul nostru îşi încheie procesul de creştere. Cercetătorul care a realizat studiul explică prin această dezvoltare lentă a creierului problemele adolescenţilor. Angoasele, lipsa instinctului de conservare, atracţia pentru alcool şi alte substanţe neuro-stimulatoare este şi ea explicată în acelaşi studiu. Şi, într-adevăr, e confirmat faptul că părinţii simt cel mai bine momentul în care adolescentul s-a maturizat.
Sunt multe prejudecăţi ale societăţii în ce priveşte relaţia cu tinerii.
De cele mai multe ori sunt neînţeleşi, iar comportamentul lor e văzut ca fiind sfidător. Dar multe din reacţiile lor au legătură cu chimia.Societatea trebuie să fie tolerantă într-o anumită măsură, dar, în acelaşi timp, familia şi educatorii sunt obligaţi să impună reguli şi să ofere sprijin pentru a se integra mai uşor în societate.
Cred că băutul la sfârşit de săptămână ar trebui să fie privit cu mai multă indulgenţă, dar părinţii sunt obligaţi să-i ţină pe tineri departe de volanul automobilului în cazul în care au consumat alcool.
Cele mai mari tragedii se petrec în urma unei înlănţuiri nefericite de fapte în care nu funcţionează instinctul de conservare.La sfârşitul săptămânii trecute, o puştoaică de 15 ani a murit, fiind ucisă de fratele ei de 21 care conducea, beat fiind, cu viteză pe autostradă. O familie distrusă pentru că vigilenţa părinţilor a fost înşelată.
Deşi, de multe ori, copiii noştri ne consideră pisălogi pentru faptul că le dăm prea multe sfaturi, prea multe indicaţii înainte de a pleca la şcoală, la o petrecere sau într-o călătorie, nu cred că atitudinea lor ar trebui să ne descurajeze.
Cu cât le dăm mai multe informaţii despre situaţii neprevăzute care ar putea să-i pună în pericol, cu atât îi ajutăm mai mult. Pentru a feri un adolescent de probleme nu trebuie să i se interzică să iasă, să experimenteze sau să socializeze. Dar trebuie să fie informat în legătură cu toate consecinţele faptelor sale. Cred că ăsta e cel mai mare ajutor pe care-l poate da un părinte, să-i prezinte scenarii posibile în urma unor acţiuni ale copilului. Aici, experienţa de viaţă a părinţilor devine cu adevărat valoroasă.În urmă cu un sfert de veac, mama mi-a salvat de multe ori viaţa doar prin capacitatea ei de a spune poveşti de groază despre ce se poate întâmpla în cazul în care mă comport într-un fel sau altul.
Talentul ei de povestitor m-a ajutat cum sper ca şi eu, la rândul meu, să-mi ajut fiica.
Posteaza comentariu