La toamnă încep din nou şcoala, odată cu Maria, fiica mea. Am emoţii. Am primit lista de rechizite şi m-am îngrozit. Am fost în clasa întâi în urmă cu 35 de ani şi am fost uimit să descopăr că n-au dispărut coperţile din plastic pentru caiete, n-a dispărut rigla şi nici linia care trebuie trasă la marginea paginii.
În timpuri imemoriale, dacă n-aveai caietul liniat, erai pedepsit. E liniştitor, într-un fel, că în era tabletei electronice şi a smart-phone-ului, scrisul şi cititul se învaţă ca întotdeauna.
Ca orice părinte, am emoţii când începe şcoala.
Ştiu că s-a schimbat mult şi nu întotdeauna cum ne-am fi dorit, dar şcoala de azi nu mai are nicio legătură cu şcoala din vremea Epocii de Aur. Ştiu că mulţi sunt nostalgici, dar pentru un elev din acele vremuri era ceva de neimaginat să studieze în străinătate. Astăzi, un elev bun are toate oportunităţile din lume, poate învăţa oricât şi oriunde. Problema acum nu mai e cea a posibilităţilor ci cea a dorinţei de a face efort.E din ce în ce mai greu să faci un copil să înveţe, să-i sădeşti dragostea pentru cărţi.
Înconjurat de computere, de telefoane, televizoare, console de jocuri, dvd-uri, misiunea părinţilor e cu adevărat grea.Am emoţii că începe şcoala, am emoţii că nu voi reuşi să-i transmit fiicei mele pasiunea pentru cărţi, am emoţii că n-o să fiu în stare să rezolv problemele de aritmetică din clasa întâi şi că o să întârziem dimineaţa la ore. Ştiu că nu sunt singurul care trece prin aceste emoţii. Fac parte din desfăşurătorul vieţii de părinte.
Cu toate acestea cred în continuare că şcoala trebuie să formeze în primul rând oameni şi apoi specialişti.
Aş vrea ca fiica mea să înveţe să iubească şi să respecte libertatea, să-i respecte pe ceilalţi, să înveţe să ajute şi să fie solidară cu suferinţa oamenilor. Şi abia, mai apoi, să aibă performanţe la învăţătură.Ştiinţa fără suflet, fără pasiune n-are nicio valoare, niciun sens.
Posteaza comentariu