Grigore Leșe: ”Suntem cu toții mai săraci fără Ivan Patzaichin și fără Ion Caramitru!”

Într-un mesaj emoționant postat pe Facebook, Grigore Leșe a vorbit despre durerea pierderii acestor ”doi stâlpi ai noștri”, așa cum îi numește pe Ivan Patzaichin și Ion Caramitru.
”Câtă durere!
 
Săptămâna trecută mi-am pierdut prietenul de ani de zile, pe Doru Stănculescu.  
 
De azi suntem cu toții mai săraci fără Ivan Patzaichin și fără Ion Caramitru! 
 
În anul 2014, Ivan Patzaichin, Iolanda Balaș Soter și cu mine, primeam primele pașapoarte diplomatice în calitate de Ambasadori Culturali ai României. Cred că fiecare dintre noi a făcut cât a putut de mult pentru promovarea României peste hotare.
Călătoria lui a fost tare asemănătoare cu a mea - plecat din Crișan, o comună din județul Tulcea, muncind zi și noapte, fără sprijin semnificativ, ca să reușească.
Și a reușit să așeze România pe harta lumii sportului de înaltă performanță olimpică! N-am să uit bucuria, sinceritatea și noblețea pe care am văzut-o în ochii lui Ivan Patzaichin în 2005, la Atena, când împreună am reprezentat România la Olimpiada Culturală, alături de Nadia Comăneci și Ilie Nastase. 
 
Despre Ion Caramitru și grija sa infinită pentru lumea teatrului românesc, e de prisos orice cuvânt. Azi a murit inima teatrului românesc. Omul care juca piesa “Hamlet” în vremea cealaltă. Omul care a creat UNITER. Primul om care a anunțat Revoluția în 1989. Fiecare dintre iubitorii de teatru ai acestei țări îl va purta veșnic în inimă pentru eforturile permanente în zeci de ani pe care le-a făcut cu mari greutăți și opreliști, greutăți pe care apropiații le cunosc bine.

Dacă Teatrul Național arată cum arată astăzi, este datorită lui Ion Caramitru.
Dacă în fiecare dintre teatrele României, astăzi se intră cu drag, este și datorită acestui străjer neobosit al teatrului și al culturii românești, care a contribuit la clădirea și reclădirea multor teatre din țară, precum și la șlefuirea atâtor, si atâtor talente în lumea teatrului. Împreuna cu Ion Caramitru, prin Institutul Cultural Român, am participat în mai multe ocazii la manifestări culturale de înaltă ținută atât în țară, cât și în lume, pentru care îi rămân recunoscător. 
 
Singura întrebare pe care fiecare dintre noi, atât în cultură, cât și în sport - și în toate domeniile de înaltă performanță, prin care România a devenit cunoscută în lume - ne-o punem cu teamă, cu sfială, poate cu mâhnire, este - oare grija pe care am purtat-o cu duioșie numelui României în lume ne va fi vreodată întoarsă? Rămâne o întrebare deschisă pentru cei care încă mai au maturitatea să admită că viitorul unei țări se sprijină pe o mână de oameni care s-au depășit pe ei înșiși să ducă numele României cu respect dincolo de hotare.
 
Vă încurajez pe fiecare dintre dumneavoastră să vă rupeți din timpul dumneavoastră și să ajungeți să vă luați rămas bun de la acești doi stâlpi ai noștri, ai tuturor, așa cum considerați dumneavoastră mai bine! E un ultim gest de recunoștință pentru doi coloși fără pereche care au așezat România, și pe noi toți, pe hărțile lumii sportului si culturii mondiale.
 
Rămas bun, Ivan Patzaichin! 
Rămas bun, Ion Caramitru!”
De Eva
eva
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod