Gheorghe Dincă a sunat-o pe mama Alexandrei când aceasta era lângă un polițist

Conform datelor din raportul întocmit de polițiști pentru Ministerul de Interne, mama fetei a fost sunată de Gheorghe Dincă exact în momentul în care femeia se afla alături de un polițist.

S-a întâmplat joi, 25 iulie, în jurul orei 10:00: mama Alexandrei tocmai era audiată de un polițist după ce declarase dispariția fiicei sale. La ora 10:30, când un polițist se afla acasă la părinții Alexandrei și o audia pe mama fetei, încercând să afle mai multe date și cerea și fotografia fetei, femeia este sunată de pe un număr de telefon, iar persoana respectivă i se adresează cu apelativul „mamă soacră” și îi spune că Alexandra este bine și urmează să plece în Anglia „să facă bani”, relatează Digi 24.

Convorbirea s-a purtat în prezența acestui polițist de acolo din sat, la Dobrosloveni.

După încheierea convorbirii telefonice, polițistul a încercat în repetate rânduri să sune la numărul de telefon de la care fusese apelată mama, pentru a-și da seama cine este autorul apelului. Gheorghe Dincă nu a mai răspuns, însă, la telefon din acel moment.

Imediat după aceea, dispariția fetei este anunțată Poliției din orașul Caracal, iar șeful de poliție solicită „dispunerea unor măsuri în vederea punerii în urmărire națională” a Alexandrei Măceșanu. La 10:45, șeful șefului de poliție din Dobrosloveni ia legătura telefonic cu șeful Biroului Investigații Criminale de la Caracal, căruia îi cere sprijinul, relatează Digi 24.

La o jumătate de oră de la acest moment, al apelului dat de Gheorghe Dincă mamei Alexandei, fata a sunat prima dată la 112, cerând ajutor.
Ea reușise între timp să-l convingă să meargă la farmacie ca să-i cumpere un unguent pentru rănile pe care le avea, probabil de la sârmele cu care a fost legată.

În următoarea oră, Alexandra a încercat să dea cât mai multe informații, în cele cinci convorbiri avute cu autoritățile, însă la ultima dintre ele, a fost surprinsă de Gheorghe Dincă cu telefonul în mână.


Foto: Hepta

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod