Fericirea şi nefericirea la români

O scurtă călătorie în Danemarca m-a făcut să-mi dau seama că, de fapt, atât bărbaţii cât şi femeile din România nu prea se pricep să fie fericiţi.

Într-o ţară cu o climă mult mai aspră decât la noi, cu mult mai puţine zile însorite, danezii au reuşit să-şi construiască un stil de viaţă simplu, solid şi sobru pentru care luptă zi de zi  ca să-l păstreze şi să-l şlefuiască.

De la pantofii Ecco şi până la colecţia de haine semnată Bruuns Bazaar, stilul minimalist danez (foto) a reuşit într-un fel subtil să seducă lumea.

În magazinele din mijlocul capitalei Copenhaga, turiştii asiatici se înghesuie să cumpere pantofi, haine sau obiecte din argint semnate de designeri locali.

Colecţia ”Masterpieces” compusă din 20 de obiecte confecţionate din argint şi prelucrate manual de artiştii casei Georg Jensen costă 80.000 de euro.

Bineînţeles că tacâmurile, tăvile şi ceainicul  pot fi găsite şi într-o variantă mai accesibilă, realizată din oţel. Asta pentru că danezii au simţ practic şi le place să facă bani din munca şi ideile lor.

E ciudat cum o ţară cu numai 5,5 milioane de locuitori poate  aduce atâta frumuseţe lumii, iar noi, românii, nu facem decât să ne plângem şi să aşteptăm ca totul să ne pice din cer.

Danezii trăiesc în case mici, dar curate. Circulă pe biciclete şi conduc maşini ieftine. Mănâncă puţin şi plătesc multe taxe.

Muncesc mult şi tot timpul caută soluţii practice pentru a-şi îmbunătăţii calitatea vieţii. Una dintre soluţii este şcoala, grija pentru educaţia copiilor. Îi cresc, punându-i să facă sport. Nu le cumpără tablete, smart-phone-uri de la şase ani, ci îi încurajează să muncească.

Cu toate că Danemarca e o ţară aproape perfectă, mărturisesc că îmi place foarte mult să trăiesc în România. Femeile şi bărbaţii de aici sunt mai frumoşi, mai veseli şi mai primitori. Din păcate, nu reuşim să vedem faptul că trăim într-o ţară în care dacă vrei să munceşti e imposibil să mori de foame.

Marea noastră problemă e faptul că nu preţuim educaţia, faptul că nu reuşim să le transmitem copiilor un set de valori care să-i ajute în viaţă. În România, oamenii îl consideră un model de succes pe Gigi Becali şi nu pe Raed Arafat. Deşi primul nu e decât un măscărici care arde tot în jurul lui, iar ultimul e un erou care a creat un sistem de salvat vieţi.

Nu înţeleg de ce e atâta plânset şi vaiet în jurul nostru, al românilor? N-ar fi mai bine să ne iubim mai mult şi să ne respectăm viaţa? Şi, mai presus de toate, să învăţăm să facem ceva cu mintea şi cu mâinile noastre?