Se discută mult despre fericire şi se face atât de puţin pentru ea. De cele mai multe ori e atât de aproape, iar când o descoperi ai senzaţia că cineva a ţinut-o ascunsă de tine şi că în jurul tău s-a ţesut o intrigă care avea drept efect să te ţină cât mai departe de ea. Dar, ca de cele mai multe ori, lucrurile sunt mai simple.
În dimineaţa în care vei descoperi că mişcarea te face fericită, că-ţi schimbă viaţa. În dimineaţa în care vei descoperi bicicleta şi vei realiza că e atât de uşor să ai oraşul sub picioarele tale, dintr-o dată vei fi altă persoană.
Preferam să merg cu maşina.
Pentru cinci kilometri, pierdeam jumătate de oră în trafic. Aceeaşi distanţă o fac în acelaşi timp, fără să mă grăbesc, fără să mă enervez, dând la pedale. Scap de stres şi de sedentarism. Oraşul e mai aproape de mine, descopăr străzi pe care mi-era imposibil să le văd din spatele volanului. Totul în jur e mai prietenos.Da, dar cei mai mulţi oameni care trăiesc în oraşe spun că mersul pe bicicletă e dificil pe străzile inundate de maşini. În plus, e şi periculos.
Corect.
E nevoie de antrenament, de atenţie sporită, e nevoie să respecţi cu stricteţe regulile de circulaţie, să semnalizezi schimbarea direcţiei de mers (cu mâna), e nevoie să nu te iei la întrecere cu maşinile sau cu ceilalţi biciclişti. Cred că mersul pe două roţi în traficul dintr-o metropolă trebuie învăţat la fel cum trebuie învăţat condusul unui automobil.Dar în momentul în care ai reuşit, într-adevăr ai făcut un pas spre fericire. Cred că destul de curând, în ciuda faptului că Bucureştiul şi alte oraşe mari din ţară sunt asfixiate de maşini, cei care aleg bicicleta, mersul pe jos şi mijloacele de transport în comun vor învinge.
Nici măcar nu e vorba de poluare, ci de dorinţa de a face mişcare, de a călători prin propriile forţe dintr-un punct în altul şi de a scăpa de sentimentul că eşti prins în capcană într-o intersecţie.De cele mai multe ori, fericirea e ca mersul pe bicicletă - uşor, vesel, enigmatic şi liber.
Posteaza comentariu