Drumul spre prietenii adevăraţi trece prin singurătate

Când eram adolescent şi-mi căutam o prietenă, mă temeam să nu rămân singur. Priveam singurătatea  ca pe un blestem, ca pe o nedreptate universală. Mi-a luat mult timp să înţeleg că, de

Când eram adolescent şi-mi căutam o prietenă, mă temeam să nu rămân singur. Priveam singurătatea  ca pe un blestem, ca pe o nedreptate universală. Mi-a luat mult timp să înţeleg că, de fapt, oamenii sunt fundamental singuri. Când am înţeles asta am început să dau o mai multă importanţă familiei şi prietenilor.

Şi de atunci nu mă mai simt singur. Nu ai cum să scapi de ea, toată această zbatere e inutilă, toată această fugă disperată pentru a fi împreună cu ceilalţi are ceva fals.

Ascunde teama de propriul suflet. Nu e suficient de bogat.  Sărăcia emoţiilor şi a trăirilor încercăm s-o pitim printre ceilalţi, indiferent cine, dar să fim cu orice preţ în rândul lumii.

De fapt, prietenia înseamnă altceva. E ceva care există, de care ai nevoie, dar te bucuri de ea doar atunci când se iveşte ocazia. Cu cel mai bun prieten al meu nu m-am văzut din ianuarie, dar ştiu că e acolo, că putem vorbi la telefon şi că ne vom întâlni la un moment dat şi, din nou, vom pune pasiune în discuţii contradictorii, dar vom rămâne prieteni pentru simplul fapt că asta obişnuim să facem de 20 de ani.

Am un alt prieten care în aceste momente zboară spre Australia.

S-ar putea să treacă ani până îl voi revedea. Îmi vor lipsi zbaterile lui, dezamăgirile lui şi lupta lui de a învinge şi de a-i salva pe cei de lângă el.

Am o bună prietenă care, întâmplător, e fiica mea. Ştiu că într-o zi va pleca, va avea viaţa ei, dar sper să mă considere până la sfârşit un bun prieten. Chiar şi faptul că mă înţeleg bine cu soţia mea după 15 ani de căsnicie are legătură cu faptul că suntem prieteni.

Toţi tinerii care vor cu disperare să nu fie singuri, să fie luaţi în seamă, să facă parte dintr-un grup, din oricare şi sunt dispuşi să-şi distrugă viaţa pentru asta, îi rog să se mai gândească odată.

Abia în momentul în care-şi respectă singurătatea vor descoperi adevăraţii prieteni.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod