În primul moment mă înfurii. Nu ţip, respir adânc şi mă gândesc la faptul că seniorul a trecut de 70 de ani şi se poate întâmpla.
Mă gândesc că ar trebui să schimb butucul la uşă. Discut cu soţia. Nu ajungem la nicio concluzie. Respir adânc. O sun pe mama şi îi povestesc. Mama se supără şi sare cu gura pe tata. Respir adânc. Tata vine la telefon şi-mi spune că a vorbit cu administratorul care va anunţa femeia de serviciu, iar aceasta va lua gunoiul la puricat. Va veni şi el s-o ajute. Închid şi respir adânc.A doua zi de dimineaţă, pe la opt, femeia de serviciu sună la uşă. ”Am auzit că aveţi un necaz, zice ea.
M-am uitat într-un tomberon şi nu am găsit nimic.” Tata nu venise, aşa că plec cu femeia de serviciu jos, la gunoi, să căutăm blestematele de chei. Înarmată cu o lopată, cu mănuşi de cauciuc în mâini, începe să răscolească mizeria. Eu, lângă ea, aproape să-mi vărs maţele. Respir adânc.Vărsăm gunoiul din al doilea recipient, căutăm, nimic. Răsturnăm şi ultimul tomberon şi tot nimic. Cu stomacul întors pe dos, urc scările, respir adânc şi mă împac cu ideea că trebuie să schimb butucul.
Intru în apartament şi minune.
Cheile se odihneau pe dulăpiorul de încălţăminte din hol. Mă frec la ochi şi respir adânc. O strig pe Dana, soţia mea. ”Au apărut cheile! Aseară nu erau aici!”. ”Poate n-am căutat bine, spune ea.”Dau vina pe tata şi încep să cred că a avut un episod de Alzheimer. Îl sun şi îi spun că au apărut cheile. Bietul om e mai şocat decât mine. ”Le-am căutat peste tot, şopteşte.”
Dana pleacă cu Maria, fiica mea, au programare la medic să vadă cum mai stă cu viroza.
Eu rămân să fac duş. Mă pregătesc să plec spre birou. Respir adânc.Nu apuc să intru în baie că mă sună soţia: ”Vezi că Maria a ascuns cheile! Mi-a mărturisit acum. S-a supărat ieri pe tatăl tău că nu i-a spus că pleacă să ducă gunoiul.”
Respir adânc.