Din capul locului, trebuie să fac precizarea că nu mă pricep la filme, doar mă uit la ele. Sunt pasionat, dar fără să fac mare caz din asta. Încă văd multe filme la cinema, am actori preferaţi, regizori, titluri, dar nu mă interesează curente, şcoli, nuanţe, ci sunt avid să descopăr o poveste bine spusă.
Twin Peaks, serialul realizat de David Lynch, a fost difuzat în România pe parcursul anilor 1991, 1992. Nu ştiu dacă a avut o mare audienţă, probabil că da, pentru că exista un singur post de televiziune, e vorba de TVR şi era difuzat sâmbătă seara, o încercare de a se reface tradiţia din anii '70 când familiile se reuneau în faţa televizoarelor pentru un film poliţist. Această tradiţie a fost întreruptă brutal de Ceauşescu în 1981, la instaurarea micii revoluţii culturale.
Lumea bizară a lui Lynch mi-a produs un şoc.
Nu-mi venea să cred că poţi construi o poveste în acest mod misterios, ciudat, exotic. Descoperisem cât de fragilă e lumea în faţa unei nedreptăţi, în faţa dispariţiei unei femei tinere.N-am pierdut niciun episod şi era să ratez şi întâlnirea cu viitoarea mea soţie din cauza acestui serial. În urmă cu doi ani, de ziua mea, l-am primit în format DVD. N-am avut curajul să-l revăd. Şi nu cred că o să reuşeşsc prea curând. Mi-e teamă să nu stric vraja. Mi-e teamă să nu descopăr altceva decât ce-am descoperit atunci în acele zile atât de simple şi sângeroase de la începuturile democraţiei.
După 25 de ani, într-o seară, în urmă cu o săptămână, am promovat în familie serialul Broadchurch şi l-am pus să ruleze.
Împreună cu soţia mea vedem un episod pe seară. Mai multe nu putem pentru că adormim. Ne ţinem de această tradiţie de ceva vreme. Aşa au intrat detectivii Alec Hardy şi Ellie Miller în viaţa noastră. Povestea începe cu moartea unui puşti de 11 ani într-un mic oraş de vacanţă din sudul Angliei. Nu v-aţi fi imaginat niciodată că în Marea Britanie există peisaje solare, aer de vacanţă, zile fără ploaie, o mare calmă şi plaja, o poveste care se desfăşoară în jurul unei bucăţi de plajă, acolo unde este descoperit corpul neînsufleţit al băiatului.Broadchurch, apoi am aflat, are nota 8,4 pe IMDB, cea mai mare enciclopedie on-line dedicată filmelor.
Twin Peaks are 8,9. Show-ul a fost produs de ITV şi a avut succes, a luat câteva premii, dar nu acesta e motivul pentru care ne-am încălcat principiile şi am văzut câte două episoade pe seară. N-am urmărit de mult o poveste atât de bine dozată, o descriere atât de nuanţată a lumii în care trăim cu personaje create la milimetru, fără fisură, ce par familiare atât în puterea cât şi în slăbiciunea lor.Descoperi lumea noastră, în care aparenţele contează, iar mass-media poate ucide şi o face, în care credinţa e ultima salvare, dar una nesigură. Descoperi singurătatea, vinovăţia, boala, voinţa şi iubirea care poate îmbrăca forme neaşteptat de păcătoase.
Broadchurch este un oraş de provincie însorit care trăieşete de pe urma vacanţelor, un loc unde oamenii vin să moară, să se ascundă, un loc unde toţi se cunosc ”parţial” foarte bine.Broadchurch e lumea noastră în care ştim totul unii despre ceilalţi, mai puţin ceea ce e important, profund, ceea ce, la un moment dat, ne va distruge.