L-am regăsit mai murdar decât Bucureştiul, mai aglomerat, mai obositor şi mai misterios. În capitala culturală a lumii, preţurile sunt ca în Dorobanţi, camera de hotel e atât de mică, încât atunci când m-am întors în apartamentul meu de bloc de 70 de metri pătraţi mi s-a părut că e un palat.
Parisul e un oraş invadat de excursionişti asiatici, obsedaţi de genţile Prada şi Louis Vuitton, un oraş în care la orice colţ de stradă găseşti un restaurant cu mâncare bună la preţuri mai mici decât în România.
Şi ca să vorbim de preţuri, e ceva în neregulă aici, dacă în cel mai cosmopolit oraş al planetei, care geme de lume, mâncarea e mai ieftină.
Dar cred că totul depinde de eficienţă şi competiţie.
Nu am văzut un chelner în România care să muncească măcar la jumătate cât unul din Paris, dar, probabil aşa e în toate domeniile. Nimeni acolo nu stă să se gândească la nemurirea sufletului. Fiecare trage să-şi câştige salariul.
Poate din acest motiv un străin are senzaţia că oamenii sunt reci, precişi şi, mai ales, grăbiţi. Foarte amabili, dar fără să pară a avea chef de discuţii.
Parisul e un oraş aglomerat, foarte aglomerat. Maşinile nu sunt atât de luxoase precum cele din Capitala României, sunt modele mai mici, mai vechi şi, majoritatea, buşite.
Parizienii sunt mult mai pragmatici şi mai modeşti.
Cei mai mulţi oameni bogaţi vin din străinătate ca să-şi cheltuie banii într-un loc drăguţ. Adevărata avere a acestui oraş amestecat e, de fapt, cultura. Faptul că te poţi pierde prin timp şi apoi, din nou, artele te aduc în prezent.
La Paris, vinul e cea mai populară băutură, iar cea mai mare atracţie pentru localnici e să descopere o nouă expoziţie, un nou spectacol sau o galerie de artă. Parisul nu mai e ce a fost, dar şi-a păstrat capacitatea de a absorbi toate creaţiile artistice ale lumii pentru ca apoi, de aici, să-şi înceapă călătoria în timp.
Explicaţii foto: 1. Turnul Eiffel, luminat.
2. Concert de stradă în Cartierul Latin.
3. Relaxare în grădinile Tuileries.