Fiica mea învaţă tabla înmulţirii. O reînvăţ şi eu cu ea. Tot buchisind-o am avut o revelaţie. Acea înţelegere superioară a unui eşec. Am priceput, în sfârşit, de ce n-am fost bun la matematică. Mi-a luat un sfert de secol şi lecţiile propriului copil. Şi totul a plecat de la tabla înmulţirii.
De la faptul că am fost obligat să o învăţ pe de rost şi am învăţat-o. Am reuşit să trec clasa, dar m-am îndepărtat şi mai mult de frumuseţea şi armonia cifrelor. Cu fiecare formulă, fiecare regulă şi fiecare teoremă pe care eram obligat să le învăţ pe de rost fără să înţeleg la ce folosesc mă îndepărtam şi mai mult.
Şi în această călătorie n-am fost singur, ci alturi de 85% din elevii români.Din păcate, constat cu stupoare că şi azi, tabla înmulţirii se învaţă la fel ca pe vremea mea. Şi astăzi, sistemul îndepărtează copiii de frumuseţea şi armonia matematicii. Pe vremuri, am evadat în lectură. Măcar aveam posibilitatea să aleg ce citesc, iar cititul mi-a salvat viaţa. Cititul şi sportul. Dar iubesc matematica pentru armonia şi claritatea cu care explică lumea. Fără ură şi fără răzbunare.
Învăţ cu Maria tabla înmulţirii, încercând să-i arăt legăturile dintre numere, cum o adunare repetată depinde de cea precedentă, cum revine simetric, cum fiecare rezultat se formează din rezultatul anterior şi devine ceva nou.
Încerc să-i arăt că, de cele mai multe ori, e suficient să ştii ceva bine, pentru a rezolva toate problemele. Dacă toceşti tabla înmulţirii, se pierde tot misterul, dar dacă o descoperi, magia ei te va însoţi toată viaţa. E primul dans al cifrelor din viaţa unui elev, prima organizare şi primul pas spre înţelegerea complexităţii lumii. Unii copii învaţă mai încet, alţii mai repede, dar la sfârşit, între ei nu mai e nicio diferenţă dacă au înţeles.Sitemul românesc de învăţământ se află pe un drum greşit şi aici nu e vorba de politică, de finanţare şi de salarii. E vorba că performanţa profesorilor şi a elevilor e dată de rezultatele obţinute la olimpiade şi concursuri şcolare.
Şcolile şi liceele de elită nu se concentrează pe educarea elevilor, ci pe exploatarea lor. Ceea ce e o prostie. Tocitului fără noimă, meditaţiile şi învăţatul pe bază de stres sunt încurajate atât de profesori cât şi de părinţi. Parcă am intrat cu toţii într-un carusel şi ne e teamă să-l mai oprim. Ce mai contează faptul că elevii suferă.Rezultatele la învăţătură n-au nicio valoare dacă şcoală nu te ajută să devii om, să fii o persoană responsabilă care să aducă un plus în societate şi nu te transformi într-o povară pentru cei din jur. Dacă între teorie şi lumea înconjurătoare nu există nicio relaţie, atunci, învăţatul nu e decât o pierdere de vreme.
Dacă un profesor sau un părinte nu poate răspunde în orice moment la ce-i foloseşte copilului o lecţie sau alta, atunci copilul nu are nevoie de acea lecţie. Din păcate, în acest moment, şcoala românească stă pe un munte de lecţii nefolositoare.
Posteaza comentariu