Cum se face un campion?

Olimpiada se va termina duminică. Sportivii din delegaţia României se vor întoarce acasă, cel mai probabil cu nouă medalii dintre care două de aur. Suntem în primele 25 de naţiuni ale lumii.

Olimpiada se va termina duminică. Sportivii din delegaţia României se vor întoarce acasă, cel mai probabil cu nouă medalii dintre care două de aur. Suntem în primele 25 de naţiuni ale lumii. La câte alte preocupări umane ne putem lăuda că suntem în primii 25?

Dar nu cred că acest lucru e important, numărul de medalii olimpice, ci felul în care ne raportăm la sport. Avem campioni olimpici nu pentru că există vreo preocupare la nivel naţional pentru sport. În România, sportul nu e important. Banii, corupţia, hainele, bârfa, furtul, privilegiile, puterea, acestea sunt lucruri importante, nu sportul.

Şi totuşi, de ce încă mai avem campioni? Răspunsul e simplu - pentru că există tineri care sunt dispuşi să facă efort pentru răsplata materială şi gloria de a fi campion.

O medalie de aur îi aduce posesorului o rentă viageră echivalentă cu puţin peste un salariu mediu pe economie. Asta pe lângă premierea efectivă a campionului, în acest an fiind în jurul a 100.000 de euro pentru titlul olimpic. Pentru un sportiv din România înseamnă asigurarea unui trai liniştit pentru tot restul vieţii. Deci, merită efortul.

Acest sistem care are la bază de fapt o decizie politică produce campioni, ceea ce e bine, dar nu produce sportivi. În România se face puţin sport, foarte puţin în comparaţie cu ţările occidentale. Aşa că federaţiile nu au baze de selecţie, nu au pe unde să caute viitorii campioni, nu au de unde să descopere acei tineri care au calităţi deosebite ce sunt necesare unui sport sau altuia.

Şi mai e ceva. Oricât de mult şi-ar dori cineva să ajungă campion, dacă se apucă serios de treabă la 16 ani va avea mult mai puţine şanse decât un copil care face sport de la opt ani.

La Olimpiada de la Londra s-a observat clar că nu există rasă favorizată natural la o probă sau alta. Nu ştiu de ce avem tendinţa să explicăm succesul altora printr-un noroc sau o potrivire genetică. Kenyenii sunt bun la alergat, dar n-au câştigat nici maratonul feminin, nici cursa de 10.000. Ba mai mult şi la una şi la cealaltă pe podium au venit şi sportivi albi.

Singura diferenţă dintre ei este cât de bine se antrenează, cât de pricepuţi sunt antrenorii, cât rezistă la efort, cât de adaptaţi sunt la acel efort şi, nu în ultimul rând, în ce mediu se antrenează. Una e să te antrenezi alături de un campion olimpic,  să faci parte dintr-un grup performant, cu tradiţie, dintr-o şcoală celebră şi una e să alergi singur pe şosea şi să arunce şoferii de camion cu cutii de bere în tine (caz adevărat, i s-a întâmplat Constantinei Diţă când se antrena în România).

S-ar putea ca şi la următoarea olimpiadă să câştigăm medalii, dar trebuie să avem foarte mare grijă să avem sportivi şi, mai ales, cât mai mulţi oameni care iubesc sportul.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod