În Bucureşti nu există piste de biciclete. Da, nu-mi amintiţi de excepţia de pe Calea Victoriei, drumul care începe de nicăieri şi duce nicăieri. Nu poţi să ai un oraş funcţional, un oraş civilizat şi acceptabil dacă nu-i încurajezi pe oameni să folosească bicicleta în loc de maşină.
Şi cu toate că e o excepţie, aţi observat cât de mulţi biciclişti folosesc amărâta aia de pistă? De ce? Pentru că se simt bine, se simt în siguranţă, protejaţi de automobile. Oamenii din Bucureşti nu sunt sedentari, nu sunt obsedaţi de automobile, nu-şi doresc să stea blocaţi în trafic.
Nu, doar că, din nefericire, nu au alte soluţii.La noi în oraş este imposibil să-ţi duci copilul la şcoală cu bicicleta, e imposibil să circuli pe ploaie pe două roţi din cauza bălţilor care se fac pe stradă. De un sfert de secol, niciun primar nu s-a gândit cu adevărat la Bucureşti. S-au dacă s-a gândit, avea atâtea probleme încât trebuia să-l ţină în funcţiune şi nu să se privească în viitor.
Nici măcar pasiunea pentru biciclete a lui preşedintelui Klaus Iohannis nu a reuşit să mişte lucrurile
Azi, s-a ajuns în situaţia în care, dacă plouă, nu se mai poate circula deloc.
Nu mai merge nimic în afara unui metrou supra aglomerat.Nu ştiu dacă presiunea biciliştilor asupra administraţiei locale va reuşi să schimbe lucrurile, dar, până acum, în afara unui miting sau două pe an, nu s-a realizat mare lucru. Îmbucurător este faptul că, pe străzi, sunt tot mai mulţi biciclişti. S-a atins o masă critică de oameni care folosesc acest mijloc de transport pentru a-şi rezolva treburile zilnice. Nu ne rămâne decât să sperăm că anul 2016, o dată cu alegerile locale, va fi un început de drum pentru salvarea oraşului de sub dominaţia automobilelor.
(Foto Mediafax)
Posteaza comentariu