În general, legătura socială dintre tineri și bătrâni este tot mai firavă în zilele noastre. Iar cazul prezentat de cotidianul britanic Daily Mail confirmă că generațiile se îndepărtează unele de altele și au valori care le țin la distanță.
Erik, un tânăr englez de 22 de ani din Reading, este obsedat de machiaj, lenevește toată dimineața și singurul efort pe care îl face este să-și folosească aproape non-stop telefonul mobil, tratându-și familia ca pe angajații unui hotel all-inclusive. El lucrează în regim part-time pentru un start-up, dar spune că acest job nu-i ceea ce-și dorește să facă în viață și abia așteaptă să-și deschisă propria afacere ca să facă "bănet adevărat" la un moment dat.
Tipul e mulțumit de viața lui: mama îi asigură mâncarea, trage mâța de coadă cât poate și aproape toată ziua stă cu ochii în oglindă și în telefon. Să nu ne ferim s-o spunem: prin modul în care arată și mai ales prin felul în care gândește și se exprimă, Erik e un cocalar, un pițiponc convins că se descurcă în viață, iar ceilalți sunt mai proști ca el. Pe bătrâni nu-i suportă, pentru că sunt "moșcăiți" și nu-i place cum miros.
Dar în mintea lui Erik s-a produs un scurt-circuit când a trebuit să stea 48 de ore cu Raymond, un pensionar în vârstă de 78 de ani, după ce s-a înscris la reality-show-ul "Old School for Lazy Kids" ("Școala de modă veche pentru puștii leneși"). La începutul filmărilor, Erik a recunoscut că simte că-i vine să vomite: "Când mă gândesc la mirosul bătrânilor, îmi vin în minte o grămadă de riduri, nu prea mult păr, o lipsă de viață". Dar a acceptat provocarea.
Tânărul spune că pentru el e important să arate bine și că ăsta este primul lucru de care se ocupă dimineața și ultimul la care se gândește noaptea, iar machiajul e incredibil de important pentru el. "Viața mea este dedicată celei mai importante persoane din lume: eu", spune el, cu mândrie.
Fiind atât de important, de fapt cel mai important, Erick nu catadicsește să-și ajute familia la treburile casnice. "Nu-i ajut mai deloc, să fiu sincer", recunoaște el. "Mama se ocupă de mine, tata gătește, mama curăță și spală. E ca la hotel, nu? Totul este la comandă, ca la room-service", continuă el nonșalant.
De partea cealaltă avem un veteran din câmpul muncii. Născut în 1939, Raymomd este un om total diferit de Erik. Bărbatul a muncit în mai multe țări din Europa - a fost manager în Spania, a lucrat în sistemul bugetar britanic și apoi într-un atelier de restaurare a mașinilor vechi înainte de a se pensiona. "Am avut prima slujbă la 16 ani, în industria tiparului", povestește el, adăugând că obișnuia să-i dea mamei sale câte 10 șilingi din fiecare salariu pentru că a avut grijă de el.
Raymond spune că mama sa l-a învățat să respecte banii și să fie cumpătat. Pentru el, modul de viață al lui Erik e de neconceput. "Sper să-l învăț câteva lucruri - chestii casnice, va fi un tip mai bun", spune pensionarul la începutul filmărilor.