De ce vrea China să lanseze o lună artificială?
Așa-numitul satelit care va ilumina urmează să fie ridicat în sud-vestul orașului Chengdu în 2020 și va fi de 8 ori mai strălucitor decât luna reală, pentru a da o strălucire regiunii. Oficialii au dezvăluit doar câteva detalii despre proiect, însă au spus că ideea a venit din arta unui artist francez, care a făcut un colier de oglinzi agățat deasupra pământului.
Acest satelit va completa luna, pentru a lumina cerul din Chengu, servind în cele din urmă ca un înlocuitor al luminii stradale convenționale. Luna artificială poate fi controlată pentru a lumina o zonă între 10 și 80 de kilometri lățime.Deși ar putea suna improbabil, cercetătorii au spus că această tehnologie s-a dezvoltat de-a lungul anilor, iar acum s-a maturizat. Dacă acest plan va fi finalizat, rămâne de văzut.
Luna artificială a fost deja întâmpinată cu critici din partea scepticilor și a cetățenilor îngrijorați, care susțin că lumina va avea efecte negative asupra animalelor și a observării astronomice.
Însă potrivit specialiștilor din proiect, lumina va da doar o strălucire palidă. Nu este prima dată când oamenii au încercat să lanseze un obiect care reflectă lumina în cer, dar în trecut au fost destinate eșecului planurile. Anul trecut, de exemplu, o echipă din Rusia a încercat să implementeze ceea ce trebuia să devină cel mai strălucitor obiect de pe cer în timpul nopții, după lună.
Satelitul Mayak a fost lansat de la portul spațial Baikonur, pe 14 iulie 2017, de la bordul unei rachete Soyuz 2.1a, în ciuda reacțiilor, în special din partea astronomilor care au scos în evidență importanța cerului întunecat. În săptămânile de după lansare, astronomii amatori și oamenii de știință i-au urmărit călătoria, unii dintre aceștia crezând că urmăresc satelitul. Dar în luna august a aceluiași an, echipa din spatele proiectului a dezvăluit că reflectorul solar nu a reușit să se desfacă în orbită.