Cât trebuie să plăteşti pentru sănătatea ta?

În aceste zile se desfăşoară o dezbatere plină de pasiune despre sistemul de sănătate din România. De ce trebuie salvat, reformat şi cine şi cât plăteşte pentru el. Problema e că de sistemul public de sănătate naţional e mai bine să nu ai nevoie, aşa că trebuie găsite soluţii pentru a plăti cât mai puţin pentru el şi de a-l folosi şi mai puţin.

De fapt, întrebarea ultimă e cât valorează sănătatea ta? Vei vedea că dacă ne punem această întrebare vom observa că e nepreţuită. Dacă suntem sănătoşi putem lucra şi putem câştiga bani. Ne putem întreţine şi îi putem ajuta şi pe alţii care au nevoie de sănătatea şi energia noastră, respectiv copiii, părinţii sau bunicii noştri.

În opinia mea, sănătatea e cea mai mare avere a oricărui om. În funcţie de cum o păstrează, de cum şi-o cultivă va fi cu atât mai bogat.

Doar cine o pierde îşi dă seama de valoarea ei. Şi atunci de ce facem atât de puţin pentru sănătatea noastră? Suntem sedentari, mâncăm exagerat, ne intoxicăm cu ţigări şi cu alcool ca şi cum am fi nemuritori. Apoi, când ne prăbuşim, suntem luaţi prin surprindere de câţi bani valorează sănătatea noastră.

Nu ştiu de ce atât în perioada comunistă cât şi în deceniile următoare, oamenii politici ne-au indus ideea că sănătatea e gratis sau chiar dacă implică unele costuri, ele sunt suportate de stat. De fapt, n-au fost niciodată.

Întotdeauna am plătit pentru sănătate şi când cineva nu avea suficienţi bani să plătească, era lăsat să moară. Aşa se întâmpla în perioada comunistă. Cei care au trăit atunci îşi amintesc, dacă nu, să ia statisticile şi să vadă cât era mortalitatea infantilă şi speranţa de viaţă pe vremea lui Ceauşescu.

Din fericire, mitul sănătăţii gratuite a dispărut alungat de provocările vieţii. Trăim într-un paradox. Adică nu avem grijă de noi, dorim să avem acces la cele mai noi şi mai eficiente tratatmente, dar să plătim cât mai puţin sau deloc. Din acest paradox ieşim mereu în pierdere.

Dar, dacă nu mai privim sănătatea noastră ca pe un dar divin sau ca pe o obligaţie a altora, în general a statului, s-ar putea să existe câteva soluţii.

Ar fi bine să vă întrebaţi cu cât plătiţi acum la maturitate orele de sport pe care nu le-aţi făcut în copilărie şi în adolescenţă, cât costă azi scutirile de efort fizic sau ce valoare au exerciţiile la matematică făcute în timpul programului de educaţie fizică.

Apoi adunaţi preţul orelor petrecute la televizor în raport cu cele petrecute la sala de sport sau în parc la alergare şi veţi vedea cam câtă sănătate aţi irosit. La asta adăugaţi alcoolul, ţigările, mesele copioase luate după şapte seara şi veţi înţelege că insomnia, kilogramele în plus, tensiunea sau diabetul au o profundă şi logică explicaţie.

Sănătatea nu e ieftină, dar dacă ne respectăm programul genetic, acela că venim pe lume pentru a ne mişca şi nu pentru a sta ore în şir în faţa calculatorului, a televizorului sau la fast-food, atunci avem o şansă să plătim mai puţin. Dacă nu, vom îngroşa rândurile dependenţilor de insulină şi a celor care stau la coadă în faţa cabinetului medicului de familie pentru a mai vâna o reţetă compensată.

Abia atunci vom realiza că sănătatea e nepreţuită.